"O problema este si delimitarea platoului maritim din Marea Neagra dintre cele doua state. Ambitia mea este sa rezolvam aceasta problema cat mai repede pentru ca are aspecte politice si economice", a afirmat Vigenin, intr-o conferinta de presa comuna cu omologul roman, Titus Corlatean.
De asemenea, el a aratat ca o alta problema in relatia cu Romania este cea a minoritatilor, in special cea privind slujba religioasa in limba bulgara pe teritoriul romanesc, insa are incredere ca aceasta va fi rezolvata in conformitate cu standardele europene, intr-un spirit de cooperare fara a se da voie ca aceasta sa "fie hrana pentru nationalistii din ambele tari".
Ministrul Corlatean a aratat ca a discutat cu Vigenin despre problema "fostei biserici bulgare din Bucuresti" si despre liceul bulgar din Romania, dar si despre liceul roman din Bulgaria si interesul exprimat de asociatiile minoritatii romano-vlahe pentru respectarea dreptului la educatie si religie in limba materna.
"Important este ca le discutam intr-un spirit de cooperare, deschis si am convingerea ca putem avansa in directia cea buna", a mai spus Corlatean.
Ultima runda de negocieri bilaterale privind tematica delimitarii spatiilor maritime ale Romaniei si Bulgariei in Marea Neagra despre care MAE roman a comunicat public s-a desfasurat in perioada 29-30 mai 2012 la Bucuresti.
Conform ministerului roman, negocierile au urmarit "convenirea unei linii de delimitare intre spatiile maritime ale Romaniei si Bulgariei din Marea Neagra care sa fie echitabila si conforma cu normele dreptului international in materie".
Subiectul negocierilor dintre cele doua tari privind delimitarea spatiilor maritime in Marea Neagra a devenit in primavara anului trecut subiect de disputa politica, dupa ce fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, declara ca "exista o zona in litigiu in ceea ce priveste chiar frontiera de stat, marea teritoriala" dintre Romania si Bulgaria, el explicand ca este vorba despre 17 kilometri patrati si ca vor avea avea loc discutii cu experti bulgari.
Romania si Bulgaria au negocieri referitoare la delimitarea din Marea Neagra de mai bine de 20 de ani, pana in prezent avand loc 17 runde de negocieri, dintre care ultima in decembrie 2011, la Sofia, a declarat, pe 21 martie 2012, pentru MEDIAFAX, un purtator de cuvant al MAE bulgar. Oficialul bulgar spunea atunci ca negocierile se defasoara "intr-o atmosfera de prietenie" si ca ambele parti doresc incheierea unui acord bilateral.
Ulterior, pe 21 martie 2012, MAE roman a precizat pentru MEDIAFAX ca ar fi avut loc cu partea bulgara numai 14 runde de negociere. "Romania si Bulgaria sunt angrenate de mai mult timp intr-un proces de negocieri privind delimitarea marilor teritoriale, a suprafetelor de platou continental si a zonelor economice exclusive ale celor doua tari in Marea Neagra. Negocierile romano-bulgare pe tema delimitarii spatiilor maritime au debutat in anul 1994, pana in prezent avand loc 14 runde", a precizat MAE roman.
Ministerul de Externe de la Bucuresti mai arata ca Romania va examina impreuna cu partenerii bulgari "toate posibilitatile de ajungere la un compromis avantajos pentru ambele parti" in ceea ce priveste litigiul din Marea Neagra.
De asemenea, pe 21 martie surse diplomatice declarau pentru MEDIAFAX ca portiunea de platou continental din Marea Neagra aflata in disputa intre Romania si Bulgaria este situata intr-o zona prin care este proiectata trecerea conductei Southstream, care vizeaza transportul de gaze naturale din Rusia catre Bulgaria, prin Marea Neagra, si, mai departe, catre Grecia, Italia si Austria.
De asemenea, potrivit surselor citate, in cazul solutionarii favorabile Romaniei a litigiului, s-ar fi asigurat peste 50 de metri lineari comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar fi constituit un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia in cazul in care proiectul Nabucco ar fi fost finalizat.
Potrivit acelorasi surse, Bulgaria ar fi inceput deja discutii cu Exxon referitoare la zona in litigiu. Sursele citate au mai declarat ca portiunea respectiva, care de fapt ar avea aproximativ 300 de kilometri patrati.
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat, pe 23 martie 2012, referitor la disputa privind frontiera maritima dintre Bulgaria si Romania, ca "este absurd ca, in secolul XXI, sa vorbesti despre pretentii teritoriale facute de un stat membru al Uniunii Europene". Borisov a facut aceasta afirmatie in Parlament, dupa ce liderul partidului nationalist Ataka Volen Siderov i-a cerut sa prezinte o pozitie privind "pretentiile teritoriale ale Romaniei fata de Bulgaria".
Totodata, pe 25 martie 2012, aproximativ 100 de persoane s-au adunat in fata Ambasadei Romaniei din Sofia pentru a denunta presupusele pretentii teritoriale ale Romaniei fata de Bulgaria.