Cu toate ca cele mai recente date macroeconomice din Europa arata o imbunatatire a sentimentului si prefigureaza o revenire a economiei, cei cinci ani de la inceputul crizei financiare au determinat o scadere a nivelului de prosperitate, cel putin in cazul Europei de Sud. Situatia este similara si in Romania, unde motoarele economiei par sa mearga in gol intrucat standardele de viata sunt departe de a-si reveni. Intrebarea care bantuie Europa incepe sa aiba sens si la noi: Suntem condamnati la un deceniu pierdut?

Cand vorbim de un deceniu pierdut, termen consacrat in urma experientei japoneze din anii '90, nu inseamna neaparat ca o economie este privata de crestere economica, dar ratele de crestere nu sunt suficient de mari incat populatia sa simta o crstere a nivelului de trai.

Exact asta se intampla acum in sudul Europei, dar si in Romania, iar acest lucru va reconfigura clasamentul economiilor in functie de PIB per capita, scrie Economy Watch.

Pana la sfarsitul acestui deceniu, Germania va fi cea mai bine cotata in ceea ce priveste standardele de viata, urmata de Franta, cu un mic pas mai in spate. In schimb, PIB per capita in cazul Italiei va fi 80% din cel al Frantei, iar cel al Spaniei la 70%.

Pe de alta parte, Grecia va arata cu totul altfel dupa aceasta criza. Daca inainte de recesiune, standardele de viata in Grecia si Spania erau similare, pana la final de deceniu, PIB per capita al statului elen va fi la jumatate fata de cel al Frantei si la egalitate cu cel al Portugaliei.

"In realitate, Europa de Sud se confrunta cu eroziune pe termen lung, care a fost amplificata de increderea excesiva acordata masurilor de austeritate, in detrimentul unor politici fiscale de sustinere, a reformelor structurale si a politicilor pro-crestere. Nu mai exista o cale de iesire usoara din acest impas", sutine Dan Steinbock, Research Director al International Business at India China and America Institute.

Criza economica din ultimii ani a afectat calitatea si standardele de viata in toate statele europene nu numai in Romania, subliniaza profesorul de economie Dan Armeanu, insa cei mai afectati au fost cei din patura de mijloc si cei cu venituri reduse, adica cei care asigura cea mai mare parte a consumului intr-o economie.

El a explicat ca supracreditarea din perioada pre-criza a dus la o crestere a consumului si a standardelor de viata precum si a satisfactiei fata de calitatea vietii, dar nu a avut acoperire in economia reala si in valoarea economica individuala.

"Criza a ajustat veniturile dar si calitatea si standardele de viata. In prezent, cifrele din economie indica o dezvoltare dezechilibrata, axata mai mult pe factori conjuncturali, cum ar fi agricultura sau evolutia pietelor externe, si mai putin pe investitii", a declarat, pentru wall-street.ro, Armeanu.

De aceea, Romania ar putea anunta cifre foarte bune in ceea ce priveste performanta economica din acest an, cu o crestere a PIB de pana la 3%, dar fara ca aceasta sa se transpuna in cresterea standardelor de viata.

Structura actuala a cresterii economice nu permite decat intr-o mica masura transmiterea acesteia in calitatea si standardele de viata.

Cu toate acestea, desi impactul crizei economice inca se simte in buzunarele romanilor, Romania sta mult mai bine decat multe economii la capitolul PIB per capita.

Potrivit lui Vlad Muscalu, economistul sef al ING Bank, varful PIB per capita a fost inregistrat in 2008, circa 6.500 euro, iar in acest an estimarea bancii vizeaza un nivel de 6.800 euro, valoare ce include cele mai recente date de la recensamant.

Totodata, cresterea salariului real in mediul privat a incetinit la minimul ultimilor 10 ani, dupa un trend inceput la mijlocul lui 2009.

Ca urmare, consumul nu are perspective sa creasca fara o expansiune reala si puternica a salariilor din mediul privat, iar fara consum economia merge la jumatate din putere.

Ce lipseste, insa, economiei romanesti pentru a creste gradul de prosperitate?

Dan Armeanu este de parere ca finantarea care poate contribui pozitiv la standardele de viata nu este sustinuta in prezent nici de creditare, nici de investitii straine si nici de fonduri europene.

Ca urmare, nivelul de trai in Romania nu are de unde sa creasca, cata vreme bancile nu au relansat creditarea, investitiile straine directe sunt la minime istorice si gradul de absorbtie a fondurilor structurale este in continuare modest.

"Criza si evolutia ulterioara a economiilor europene au condus la o accentuare a polarizarii sociale avand efect asupra nivelului de trai. Masurile de austeritate aplicate nu au condus la solutionarea problemelor economice ci, dimpotriva, au adancit si mai mult dezechilibrele economice, impingand tarile europene spre un proces de stagnare economica care se va manifesta pe termen lung. De aceea, in aceste conditii este greu sa se inregistreze o crestere a calitatii si a standardelor de viata", a concluzionat Dan Armeanu.

Pe de alta parte, analistul Lucian Isar este optimist in privinta Romaniei, sustinand ca este singura economie din actuala Uniune Europeana care are un potential de crestere de 4% pentru cel putin o decada, intrucat ca economie emergenta are multe resurse si ineficiente neexploatate.

"In consecinta, monetizarea acestui potential prin implementarea unui model de Stat Partcipativ cu o componenta strategica poate tine departe populatia Romaniei de un deceniu pierdut", afirma Isar.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri