Cele 100 milioane euro alocate suplimentar de Ministerul Transporturilor pentru constructia Autostrazii Transilvania (Brasov - Bors) ar putea fi utilizati pentru exproprierea terenurilor pe care se va construi acest proiect, potrivit reprezentantilor companiei americane.

"In urma discutiilor de saptamana trecuta dintre ministrul transporturilor si presedintele companiei Bechtel, s-a convenit ca aceste sume sa fie utilizate pentru exproprierea terenurilor, astfel incat sa asiguram fondul de lucru necesar pentru construirea autostrazii", a declarat, miercuri, pentru ROMPRES, directorul de relatii publice al companiei Bechtel in Romania, Bogdan Sgarcitu.

Acesta a declarat ca doar o parte din terenurile de pe cele doua tronsoane pe care vor incepe lucrarile in acest an, Campia Turzii - Gilau si Suplacu de Barcau - Bors, au fost expropriate.

De cealalta parte, reprezentantii Companie Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) au spus ca o mare parte din aceste terenuri au fost deja expropriate.

"Circa 70 la suta din cele doua tronsoane sunt pregatite pentru lucrari, iar de restul urmeaza sa ne ocupam. Acum compania americana are unde sa lucreze", ne-a spus directorul general al CNADNR, Liviu Dinboiu.

Acesta a declarat ca fostul ministru al transporturilor Gheorghe Dobre a propus inca din luna februarie ca bugetul alocat companiei americane pentru lucrarile din acest an sa fie suplimentat pana la 300 milioane euro.

"Noi avem disponibilitatea de a sustine financiar constructia autostrazii, e randul companiei americane sa lucreze", a explicat Dinboiu.

La randul sau, Bogdan Sgarcitu a spus ca Bechtel va incepe la inceputul lui iulie lucrarile pe cei 26 de kilometri ai portiunii Campia Turzii - Gilau.

"Am angajat deja 60 de oameni, dar mai avem nevoie de alti 1.000 de muncitori calificati si facem apel la populatia din zona sa se implice in acest proiect important", a spus oficialul Bechtel.

Gheorghe Dobre a anuntat recent ca ministerul transporturilor ar putea aloca suplimentar inca 100 milioane euro pentru lucrarile din 2006 la autostrada Transilvania (Brasov - Bors). Acesti bani vor fi utilizati pe primele doua tronsoane ale autostrazii.

Lucrarile la autostrada Brasov-Bors au inceput pe 16 iunie 2004. Costurile totale pentru autostrada in lungime de 415 kilometri sunt evaluate la circa 3,8 miliarde euro, din care 2,2 miliarde euro pentru lucrari
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri