"Avem de decis - si asta decidem in cursul lunii octombrie, dupa care propunem in noiembrie Parlamentului - unde mergem cu relaxarea fiscala pe piata muncii: mergem la reducerea contributiilor de asigurari sociale, e una dintre variante, iar a doua varianta este cresterea bazei salariale nesupuse impozitarii, adica sa ducem mai sus salariul pe care nu-l impozitam cu absolut nimic, practic salariul minim sa nu-l impozitm cu acel 16%. Sunt doua variante de lucru pe care le studiem acum ca impact bugetar si pana la sfarsitul lunii octombrie decidem", a spus Ponta.

In acest an, salariul minim brut pe tara garantat in plata a fost majorat in doua etape, cu cate 50 de lei. Incepand din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie a urcat la 800 de lei.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat, la finele lunii septembrie, ca prin bugetul de stat pentru anul 2014 se incearca reducerea CAS cu trei puncte procentuale, sustinand ca in rest taxele sunt "foarte mici".

La randul sau, premierul Victor Ponta declara, in 16 septembrie, ca daca ar fi pus sa aleaga o masura fiscala pentru anul viitor, ar opta pentru reducerea contributiilor de asigurari sociale la angajator, fata de majorarea salariilor sau reducerea TVA, deoarece nivelul acestor contributii este foarte inalt.

Sursa foto: http://www.gov.ro/upload/articles/121216/ab1-5838.jpg