Institutul National de Statistica (INS) a mentinut estimarile privind cresterea economica din trimestrul al doilea si primul semestru, la 0,5% fata de ianuarie-martie, respectiv 1,8% comparativ cu ianuarie-iunie 2012, PIB urcand astfel la jumatatea anului, ca serie bruta, la 267,811 miliarde lei.

Cresterea PIB de 1,8%, la semestru, este valabila atat pentru seria bruta cat si pe cea ajustata sezonier (in functie de care PIB a ajuns dupa sase luni la 308,834 miliarde lei), noteaza Mediafax.

Pentru trimestrul al doilea, PIB - date ajustate sezonier - este estimat la 155,585 miliarde lei, mai mare, in termeni reali, cu 0,5% fata de primele trei luni ale anului si cu 1,4% comparativ cu trimestrul al doilea al anului 2012. Ca serie bruta PIB a fost in trimestrul al doilea de 146,915 miliarde lei, in crestere, in termeni reali, cu 1,5% fata de trimestrul II 2012.

La inceputul lunii septembrie INS a anuntat ca PIB a urcat cu 0,5% in trimestrul al doilea, fata de precedentele trei luni, si cu 1,8% la semestru, cresteri mai mari fata de primele estimari, care indicau un avans de 0,3%, respectiv 1,7%, dupa cresteri in industrie, imobiliare, agricultura si activitati profesionale si scadere in constructii.

Statistica noteaza luni ca din punctul de vedere al formarii PIB in trimestrul II 2013 modificari ale contributiei la cresterea economica, intre cele doua estimari, au inregistrat constructiile, de la -0,5% la -0,4%, ca urmare a modificarii volumului de activitate cu +0,9 puncte procentuale, de la 94,6% la 95,5%, comertul cu amanuntul si ridicata, repararea autovehiculelor si motocicletelor; transport si depozitare; hoteluri si restaurante, de la-0,1% la -0,2%, ca urmare a modificarii volumului de activitate cu -1,4 puncte procentuale (de la 99,3% la 97,9%), administratia publica si apararea; asigurarile sociale din sistemul public; invatamantul; sanatatea si asistenta sociala, de la +0,2% la +0,1%, ca urmare a revizuirii datelor privind sectorul Administratii publice, respectiv impozitele nete pe produs, de la-0,6% la -0,5%, ca urmare a modificarii volumului impozitelor pe produs cu +0,4 puncte procentuale (de la 95,8% la 96,2%).

Din punctul de vedere al utilizarii PIB, in trimestrul II 2013 modificari ale contributiei la cresterea PIB, intre cele doua estimari, au inregistrat consumul final, de la +0,1% la +0,2%, ca urmare a cresterii volumului cheltuielii pentru consum individual efectiv al gospodariilor populatiei cu +0,1 puncte procentuale (de la 100,2% la 100,3%) si a volumului cheltuielii pentru consum colectiv efectiv al administratiilor publice cu +0,2 puncte procentuale (de la 99,6% la 99,8%), formarea bruta de capital fix, de la -1,0% la -0,7%, ca urmare a modificarii volumului sau cu +0,9 puncte procentuale (de la 96,2% la 97,1%); modificarea a fost determinata de rectificarea valorii investitiilor realizate in sectorul Administratii publice, respectiv exportul net de bunuri si servicii, de la +6% la +6,1%, ca urmare a cresterii cu 1 punct procentual a contributiei exportului de bunuri si servicii corelata cu crestere cu 0,9 puncte procentuale a importului de bunuri si servicii.

La semestru, din punctul de vedere al formarii PIB nu s-au inregistrat modificari ale contributiilor, intre cele doua estimari.

Acestea apar insa raportat la utilizarea PIB. Modificarile se refera la contributiile consumului final, de la +0,0% la +0,1%, ca urmare a cresterii volumului cheltuielii pentru consum individual efectiv al gospodariilor populatiei cu +0,1 puncte procentuale (de la 100,0% la 100,1%) si a volumului cheltuielii pentru consum colectiv efectiv al administratiilor publice cu +0,1 puncte procentuale (de la 99,6% la 99,7%), formarea bruta de capital fix, de la -1,0% la -0,9%, ca urmare a modificarii volumului sau cu +0,5 puncte procentuale (de la 95,6% la 96,1%), dupa rectificarea valorii investitiilor realizate in sectorul Administratii publice in trimestrul II, respectiv exportul net de bunuri si servicii, de la +5,3% la +5,4%, ca urmare a cresterii cu 0,6 puncte procentuale a contributiei exportului de bunuri si servicii corelata cu crestere cu 0,5 puncte procentuale a importului de bunuri si servicii.

Pentru trimestrul al treilea primele estimari ale INS vor fi publicate la 14 noiembrie.

BNR a revizuit, in august, prognoza de crestere economica din acest an la peste 2%, pe baza evolutiei exporturilor, a productiei industriale si a anului agricol bun.

De asemenea, Fondul Monetar International a imbunatatit prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an la 2% si la 2,25% anul viitor.

Anterior, FMI si autoritatile romane estimau o crestere de 1,6% in acest an si de 2% anul urmator.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri