Romania a fost evident defavorizata prin fondurile europene alocate pentru 2014-2020 comparativ cu alte state din zona, raportat la numarul de locuitori, deoarece se putea negocia mai bine, iar presedintele Traian Basescu ar fi trebuit sa ceara Parlamentului un mandat in acest sens, afirma premierul Ponta.

Prezent in Camera Deputatilor pentru prezentarea Acordului de parteneriat intre Romania si UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020, Ponta a aratat ca Romania (cu circa 1.000 euro/locuitor) a primit jumatate din fondurile alocate Cehiei (2.000 euro/locuitor), Ungariei (2.000 euro/locuitor), Portugaliei (1.900 euro/locuitor), Slovaciei (2.200 euro/locuitor), Poloniei (1.900 euro/locuitor), Lituaniei (2.200 euro/locuitor) si Croatiei (1.900 euro/locuitor) raportat la numarul de locuitori ai tarii.

"Important este acum, cum spune Comisia Europeana, sa nu plangem dupa laptele varsat. Nu plangem, doar trebuie sa stim ca in cana Romaniei este mai putin lapte decat in cana vecinilor nostri", a spus Ponta, aratand ca presedintele Traian Basescu ar fi trebuit sa ceara Parlamentului un mandat de negociere a unui buget pentru o perioada in care el nu va mai fi presedinte, relateaza Mediafax.

"Cred ca si atunci cand reprezentantul Romaniei, in speta presedintele, a negociat alocarea sumelor pentru Romania, ar fi trebuit sa faca acest lucru in baza unui mandat dat de Parlament", a spus Ponta.

Premierul a precizat ca fondurile alocate Romaniei de Comisia Europeana pentru perioada 2014-2020 vor fi utilizate in principal pentru reducerea discrepantelor grave dintre diferite regiuni si judete ale tarii, implicit prin dezvoltarea infrastructurii rutiere si feroviare si prin continuarea proiectelor de canalizare si acces la gaze.

Ponta a amintit totodata ca, potrivit unei intentii anuntate anterior, doar ministerele Agriculturii, Administratiei Publice si Fondurilor Europene vor mai avea autoritati de management, restul ministerelor si autoritati urmand sa aiba doar organisme intermediare, pentru o mai buna coordonare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri