"Noi suntem pregatiti sa platim diferenta de suma in conditiile in care vanzatorul isi indeplineste obligatiile asumate, adica obligatiile suspensive fara de care nu se poate inchide contractul, implicit avizul de la Consiliul Concurentei sau, dupa caz, Comisia Europeana. GFR, ca si cumparator, nu are nicio treaba cu HG-ul, vanzatorul trebuie sa faca demersurile necesare pentru prelungirea termenului de privatizare in baza contractului semnat intre parti. Pana in prezent, eu mi-am indeplinit toate obligatiile suspensive, am virat 30 de milioane de euro si am tratat cu maxima seriozitate acest proces de privatizare pe care vreau sa il duc pana la capat. Daca vanzatorul nu obtine prelungirea, este problema lui si ca in orice relatie contractuala, vom analiza varianta de a ne recupera, cel putin, costurile avute pe toata perioada privatizarii", a declarat omul de afaceri agentiei Mediafax.

Hotararea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfa a fost publicata pe 14 august in Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.

In sedinta de miercuri, Guvernul nu a discutat un proiect elaborat de Ministerul Transporturilor pentru prelungirea pana la 20 decembrie a datei limita pentru privatizarea CFR Marfa, astfel ca, in lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Roman ar trebui sa achite in urmatoarele zile inca 170 milioane euro pentru 51% din actiuni.

GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) intr-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentand 10% din pretul de cumparare a 51% din actiunile CFR Marfa detinute de stat, conditie prealabila pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garantie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

In nota de fundamentare a proiectului de hotarare de guvern elaborat de Ministerul Transporturilor se precizeaza ca prin amanarea termenului se vizeaza asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de catre cumparator a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurentei si emiterea deciziei din partea autoritatii de concurenta, dar si pentru formalitatile de inregistrare la Registrul Comertului a reducerii capitalului social al CFR Marfa.

Luni, presedintele Traian Basescu a declarat ca orice om care priveste la modul in care se desfasoara procesul de privatizare a CFR Marfa poate considera ca mai devreme sau mai tarziu acesta va face obiectul unei anchete.

Marti, premierul Victor Ponta nu s-a pronuntat legat de prelungirea acestui termen, precizand ca va discuta cu ministrul Transporturilor si va fi decis atunci daca procedura de privatizare va fi oprita, caz in care statul trebuie sa restituie cumparatorului banii achitati pana in prezent, sau va fi continuata.

Citeste si:

El a justificat insa o eventuala prelungire a termenului de finalizare a privatizarii CFR Marfa prin faptul ca Guvernul nu ar putea sa transfere compania in proprietate privata nici daca sunt achitati acum toti banii, fara avizul Consiliului Concurentei.
In luna iunie, GFR a fost declarat castigator in procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.

Contractul a fost semnat la inceputul lunii septembrie, Gruia Stoica declarand atunci ca banii vor fi platiti dupa ce Consiliul Concurentei va emite o decizie privind tranzactia.

GFR a depus in urma cu aproximativ doua saptamani la Consiliul Concurentei notificarea privind achizitia a 51% din CFR Marfa. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate in tranzactie si piata de profil.

Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat duminica pentru Mediafax ca o analiza obisnuita dureaza maxim 45 de zile daca notificarea este completa, iar in cazul unei analize mai complicate, termenul legal este de maxim 5 luni.

El a adaugat ca institutia pe care o conduce a solicitat GFR unele completari cu termen de primire in 20 de zile, iar din experienta Consiliului, dupa ce notificarea este completa, o analiza dureaza circa o luna.

CFR Marfa este cea mai mare companie de profil din Romania, iar GFR principalul competitor.