Guvernul va pastra actualul sistem pentru contributiile de asigurari sociale aferente veniturilor din drepturi de autor, precum si pentru veniturile obtinute de persoanele fizice autorizate, a declarat luni ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, la finalul negocierilor cu FMI, scrie Mediafax.

La finalul intalnirii pe care Guvernul a avut-o cu reprezentantii FMI, BM si CE, vicepremierul Daniel Chitoiu a fost intrebat de jurnalisti daca impozitarea suplimentara a veniturilor din drepturi de autor si a celor obtinute de persoanele fizice autorizate a fost discutata cu partenerii financiari internationali.

"Nu. Acest lucru nu l-am avut in vedere in discutiile cu partenerii nostri", a spus Chitoiu.

Jurnalistii au insistat pe aceasta tema, dorind sa afle daca in 2014 contributiile la bugetul de stat al acestor categorii de contribuabuili vor ramane neschimbate, iar ministrul a raspuns afirmativ. "Da, da", a spus categoric ministrul Finantelor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri