Sefa misiunii FMI, Andrea Schaechter, sustine ca nu a fost deranjata de masurile de securitate cerute in aceasta runda de negocieri, intrebata de bruiaj si retinerea telefoanelor, aratand ca nu-si foloseste mobilul in timpul discutiilor, iar confidentialitatea pe timpul negocierilor este o regula, scrie Mediafax.

"Negocierile noastre intotdeauna se fac intr-o maniera confidentiala. Pentru noi, din punctul nostru de vedere, nu exista nicio diferenta fata de regulile de confidentialitate care existau si inainte, dar stiti ca in cursul negocierilor exista confidentialitate, dar la sfarsitul consultarii exista deschidere, transparenta, iar cred ca acest lucru a fost reflectat prin declaratiile facute de primul ministru ieri, si se reflecta si in prezenta noastra aici, cand va vorbim despre aceste masuri", a spus Andrea Schaechter, intrebata cum s-a simtit si cum comenteaza masurile de securitate adoptate in premiera la negocierile cu Ministerul Finantelor.

Surse oficiale au declarat, in premiera pentru intalnirile cu delegatia FMI, ca din partea autoritatilor romane s-a solicitat bruierea comunicatiilor pentru a impiedica interceptarile, iar telefoanele mobile ale functionarilor ministeriali prezenti la intalnire au fost retinute inainte de intrarea in sala.

Potrivit surselor, doar membrii delegatiei FMI si CE, precum si demnitarii de la Finante au putut sa pastreze asupra lor telefoanele mobile.

Aceasta chestiune a fost adusa in discutie de mai multi jurnalisti, care au insistat sa dea detalii si sa comenteze restrictiile fara precedent.

"Pot doar sa repet. Aceste negocieri le facem in spatele usilor inchise, sunt confidentiale. Cand sunt intr-o intalnire, nu-mi folosesc telefonul, nu-l folosesc nici acum. Asta este de inteles, ca este confiential, informatiile raman inauntrul camerei, si dupa ce ajungem la un acord exista un proces foarte deschis de comunicare", a adaugat sefa misiunii FMI, care nu a negat niciun moment aceste informatii.

Reprezentantii Finantelor au discutat, joi seara, cu delegatia Fondului Monetar International (FMI) si Comisiei Europene (CE) principalele politici fiscale si indicatorii principali ai bugetului de stat pentru 2014.
Potrivit mai multor surse, de la acel moment s-au aplicat acele reguli stricte de comunicare si la alte runde de negocieri cu FMI care au avut loc la Ministerul Finantelor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri