"PDL a analizat prima forma a proiectului de buget anuntat de USL si a tras concluzia ca este cel mai criticat buget de catre toata lumea. Mediul de afaceri este puternic ostilizat de catre USL si niciodata in istoria Romaniei nu au fost critici atat de severe din partea mediului de afaceri", a afirmat Andreea Paul, prim-vicepresedinte PDL, dupa sedinta BPN.

Ea a spus ca PDL are patru observatii in legatura cu acest buget, una fiind cum se va realiza descentralizarea atat timp cat in buget nu se prevede niciun leu pentru acest lucru.

Paul a mentionat ca toata presiunea este pusa pe autoritatile locale avand in vedere ca nu au fost inclusi bani nici pentru salariile profesorilor, iar investitiile sunt insuficiente si foarte nesigure, deoarece se bazeaza doar pe absorbtia banilor europeni.

Andreea Paul a mai aratat ca din taxa de 7 eurocenti aplicata combustibililor nu va fi construit niciun kilometru suplimentar de drum.

"E un buget extrem de parsiv, care ia mult de la romani si intoarce foarte putin spre ei. (...) Maine vom depune motiunea simpla pe economie, in care cerem retragerea proiectului de buget, stoparea furtului, transparentizarea bugetului autoritatilor locale, diminuarea evaziunii fiscale, adoptarea unor masuri de urgenta pentru stimularea locurilor de munca, incetarea atacurilor Guvernului Ponta asupra mediului de afaceri si nivelului de trai", a mai aratat Paul.

Ea a adaugat ca PDL va organiza lunea viitoare o intalnire intitulata "Romania bussines-ului", in care membrii Guvernului alternativa al PDL vor discuta cu reprezentanti ai mediului de afaceri despre "solutia alternativa pentru anii care vin".

Citeste si:

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, dupa sedinta USL, ca Guvernul va trimite Parlamentului in 14 noiembrie proiectul Legii bugetului de stat pe 2014, cu propunerea ca actul normativ sa fie dezbatut in comisii pana la 1 decembrie, iar la inceptul lunii decembrie sa fie votat de Legislativ.

"In sedinta din 14 (noiembrie - n.r.) vom trimite catre Parlament proiectul Legii bugetului de stat, cu propunerea ca in primele doua saptamani, pana la 1 decembrie, sa fie dezbatuta in comisii - comisii de specialitate si comisii de Buget-Finante. Si, la inceputul lunii decembrie, plenul Parlamentului sa poata da votul asupra Legii bugetului, in asa fel incat toti ordonatorii de credite, institutii publice centrale sau locale, sa poata intra efectiv cu noul buget de la 1 ianuarie", a spus Ponta.

Ministerul Finantelor a publicat pe site proiectul bugetului de stat si pe cel al bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul viitor.

Astfel, proiectul bugetului general consolidat pentru anul viitor a fost construit pe o prognoza de venituri de 201,9 miliarde lei si un total al cheltuielilor estimate de 216,4 miliarde lei, rezultand un deficit de 14,5 miliarde de lei.
Guvernul va alimenta anul viitor bugetele locale din TVA cu peste 15,3 miliarde lei, mai mult decat fondurile alocate in acest an, dar le va impune sa finanteze cu prioritate proiecte UE si interzice alocarea de fonduri pentru lucrari noi daca nu sunt asigurate mai intai proiectele in derulare.

Companiile de stat nu vor putea majora nici anul viitor numarul prognozat de personal comparativ cu cel din acest an decat cu aprobarea speciala a Guvernului sau a autoritatilor locale, dar vor putea creste cheltuielile salariale, indiferent daca au avut sau nu profit, in functie de inflatia pe 2014.

Contributia la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creste de la 4% la 4,5% din venitul brut al salariatului.