"Vreau sa fim totusi rationali si sa nu intram in panica. Bugetul se voteaza, intra acum, in discutia Parlamentului, in conditiile negociate de noi cu FMI si CE. Adica ne tinem de cuvant si asa e normal si se va vota in toate datele sale negociate de Guvern cu institutiile internationale", a spus Ponta.

El a precizat ca, dupa ce va fi votat de Parlament, bugetul pe 2014 va pleca la presedintele Traian Basescu, pentru promulgare.
"O sa vedem daca pentru prima data in 24 de ani presedintele nu va promulga bugetul, nu vreau sa anticipez", a spus Ponta.

El a subliniat ca Guvernul are capacitatea de a tine lucrurile in mana din punct de vedere financiar si bugetar.
"O sa trecem si peste aceasta criza", a adaugat Ponta.

Citeste si:

Premierul a precizat, raspunzand unei intrebari, ca articolul care prevede ca incasarile din accize se constituie ca venituri la stat si vor merge la autostrazi va ramane in proiectul de buget.

"Sigur ca da, e prevazut foarte clar, bugetul Departamentului pentru marile proiecte in care intra CNADNR. Azi la ora 12.00, in fata grupurilor USL, dupa care voi merge si la celelalte grupuri, daca doresc, voi prezenta strategia de investitii pentru autostrazi - ce avem acum in lucru si ce incepem in 2014", a spus Ponta.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, luni seara, ca a decis sa nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenti la carburanti.