"Este o discutie, dar domnul Chitoiu va spune exact", a spus Ponta.
Surse oficiale au declarat, luni, agentiei Mediafax, ca Guvernul a propus Fondului Monetar International (FMI) introducerea unei bonificatii pentru plata in avans a impozitelor, altele decat cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar expertii FMI nu au agreat inca masura, nefiind convinsi de eficacitatea acesteia.
Partea romana incearca sa ii convinga pe expertii FMI ca veniturile in minus incasate astfel din impozite, ca efect al bonificatiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat sa le cheltuiasca cu dobanzile aferente imprumuturilor contractate pentru finantarea deficitului bugetar, in lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat sursele.
Daca ar fi acceptate, bonificatiile ar putea fi de 10%, ca si in cazul platii in avans a taxelor locale. In prezent, pentru achitarea impozitelor locale in avans, pana la sfarsitul lunii martie, suma de plata este mai mica cu 10%.
Premierul Victor Ponta s-a intalnit, luni, la Guvern, cu delegatia comuna a Fondul Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale.
"Trebuie efectuate calcule legate de cat anume se cheltuieste cu dobanzile, mai exact de aratat ca ce se pierde din bonificatie este economisit la capitolul dobanzi. Expertii FMI nu au agreat insa masura pana la acest moment", au aratat sursele citate.
O misiune a Fondului Monetar Interntional a sosit la Bucuresti, impreuna cu reprezentanti ai Comisiei Europene si Banca Mondiala, pentru discutii privind prima si a doua evaluare a acordului stand-by, vizita care se va incheia pe 5 februarie.