Bugetul din acest an reprezinta 92% din sumele alocate anul trecut, cand intreprinzatorii au avut la dispozitie sapte programe nationale multianuale prin Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism (DIMMMAT), relateaza Mediafax.
Departamentul pentru IMM-uri a publicat proiectele de procedura privind implementarea celor noua programe. Acestea sunt programul UNCTAD/EMPRETEC Romania pentru sprijinirea dezvoltarii IMM-urilor, programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, programul national multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul IMM-urilor, programul pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului, programului Mihail Kogalniceanu, programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre tinerii intreprinzatori, programul pentru stimularea crearii, dezvoltarii si promovarii brandurilor sectoriale, sub-sectoriale si de produs, programul de infiintare si dezvoltare de incubatoare tehnologice si de afaceri si programul START.
In proiectul ghidului privind programul Mihail Kogalniceanu, prin care IMM-urile pot obtine credite de pana la 400.000 de lei, cu dobanda subventionata, reprezentantii DIMMMAT mentioneaza ca "nu este inca aprobat cadrul legal, intrucat Ministerul Finantelor Publice nu a avizat pentru anul 2014 actul normativ de prelungire a derularii acestuia".
"De la Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism a fost transmis proiectul de Hotarare de Guvern de prelungire si nota de fundamentare. De asemenea, DIMMMAT a transmis o adresa si catre Consiliul Concurentei prin care solicitam avizul pentru prelungirea programului Mihail Kogalniceanu. In acest moment asteptam raspunsul de la Consiliul Concurentei", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentantii DIMMMAT.
Bugetul alocat in 2014 pentru acest program este cu peste 6 milioane de lei mai redus decat cel de anul trecut, cand fondurile au fost de 16,115 milioane de lei.
DIMMMAT a reluat programul UNCTAD/EMPRETEC Romania pentru sprijinirea dezvoltarii IMM-urilor si deruleaza in premiera programul pentru stimularea crearii, dezvoltarii si promovarii brandurilor sectoriale, sub-sectoriale si de produs.
Programul UNCTAD/EMPRETEC se desfasoara sub egida Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD - Geneva) si este operational in peste 25 de tari din America Centrala, America Latina, Africa si Orientul Mijlociu. Prin program se finanteaza workshop-urile UNCTAD EMPRETEC Romania pentru sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii in domenii de interes pentru dezvoltarea capacitatilor antreprenoriale, in scopul dobandirii cunostintelor teoretice si cu aplicabilitate practica, necesare inceperii si dezvoltarii unei afaceri.
Programul pentru stimularea crearii, dezvoltarii si promovarii brandurilor sectoriale, sub-sectoriale si de produs urmareste valorificarea turismului romanesc si a produselor romanesti pe pietele nationale si internationale. Programul este o idee anuntata de mai multa vreme de ministrul delegat pentru IMM-uri mediu de afaceri si turism, Maria Grapini, si prevede organizarea a doua targuri nationale de primavara-vara si toamna-iarna pentru sustinerea turismului romanesc si a producatorilor romani in promovarea produselor proprii.
Astfel, se asigura participarea gratuita la targ pentru beneficiarii selectati in urma inscrierii online in program si vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari si pentru produsele acestora (daca este cazul) si cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfasurarii evenimentului, doar pentru participarea la targ.
Suma maxima acordata unui beneficiar pentru cazare si transport, cumulat, nu va depasi 1.250 lei. In limita sumei de 1.250 lei beneficiarul isi poate deconta transportul, cazarea sau ambele cheltuieli. In cazul in care suma totala cheltuita depaseste 1.250 lei, diferenta va fi suportata de catre beneficiar. In cazul in care beneficiarul se deplaseaza cu autoturismul personal va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcursi.
Pe langa cele 9 programe, IMM-urile mai au la dispozitie schema de minimis, prin care li se acorda ajutoare de pana la 100.000 de euro.