Ministerul Muncii a propus un proiect de modificare a peste 60 de articole din Legea nr.53/2003-Codul Muncii ("Monitorul Oficial" nr. 72/5 feb. 2003) si intentioneaza sa-l adopte pana la 1 iulie 2005. Modificarea a fost ceruta in repetate randuri de patronatele romanesti, de investitorii straini, de FMI si Banca Mondiala. Dar, daca vechiul cod era considerat profund partinitor fata de angajati, actualele schimbari inclina balanta in favoarea patronilor. In continuare vom supune analizei principalele articole care trezesc nemultumirea sindicalistilor. Marul discordiei pare sa fie reprezentat de contractul individual de munca pe perioada determinata (art. 12), care nu va mai constitui exceptia. Acesta nu va mai fi incheiat in coditiile restrictive prevazute de actualul Cod, iar durata maxima creste de la 18 luni la 2 ani. Guvernul sustine ca reglementarea devine astfel mai flexibila, dar sindicalistii insista ca este dezavantajos pentru angajat.

Un alt motiv de controversa este noul art. 117 care stabileste ca munca suplimentara poate fi efectuata fara acordul salariatului pentru a satisface obligatiile urgente ale angajatorului, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil. Formularea este mult prea imprecisa si atribuie angajatorului o putere discretionara in stabilirea programului de lucru. In plus, compensatiile pentru orele suplimentare de program se vor diminua.

Sindicalistii sunt speriati si de schimbarile ce vizeaza indemnizatia de concediu de odihna. In primul alineat al articolului 145 se urmareste introducerea unei modificari care ar putea micsora veniturile persoanelor aflate in concediu de odihna cu pana la 25%. Proiectul incearca sa reduca importanta contractelor colective de munca, stabilind ca acestea vor produce efecte numai intre cei care l-au incheiat. Dar aceasta prevedere va necesita armonizarea cu Legea 130/1996 privind contractul colectiv de munca, care stabileste ca acesta are aplicabilitate generala la nivelul tarii.

O prevedere criticata stabileste concedierea colectiva ca fiind concedierea a cel putin 10 salariati, si nu 5, ca in prezent. In situatia concedierilor, legea nu-l va mai obliga pe angajator sa faca un plan de masuri sociale sau sa avanseze programe de formare profesionala a salariatilor. In aceste cazuri, se reduce perioada de notificare a sindicatelor, de la 45 la 30 de zile. Astfel, se reduc simtitor drepturile actuale ale angajatilor si se minimizeaza importanta sindicatelor. In aceasta disputa despre cat de favorabil este Codul angajatorilor sau angajatilor, se pierde din vedere faptul ca o asemenea legislatie trebuie sa asigure un echilibru intre interesele celor doua tabere. Intrebarea este cum se pot dezbate cu adevarat modificarile propuse, in conditiile in care sindicalistii ameninta cu greva, iar membrii Guvernului raman in continuare nepasatori.