"Este clar pentru toata lumea ca Romania a facut un efort foarte mare pentru a avea un mediu economic stabil, iar populatia a platit scump pentru asta, prin cresteri de taxe, scaderi de salarii. Prin mediul politic cream acum un mediu instabil si care are impact asupra predictibilitatii. Avem nevoie de investitii pe mediu lung, in infrastructura, in productie, iar acestea vin daca exista predictibilitate. Nu poti, ca investitor, sa faci o investitie din care sa scoti bani dupa sapte ani si sa se schimbe legislatia pe neasteptate. Romania are nevoie de strategii sectoriale, ca schimbarile legislative sa se faca in cadrul acestei strategii, cu analiza de impact si cu un timp rezonabil de implementare, 6-12 luni", a declarat Steven van Groningen, secretarul general al Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, organizatie care reuneste patru din cele mai importante organizatii de investitori din Romania, potrivit Mediafax.

Coalitia este formata din Camera de Comert Americana in Romania - AmCham, Consiliul Investitorilor Straini (CIS), Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si Romanian Business Leaders(RBLD), reprezentand 50-60% din economia locala si isi propune sa promoveze un dialog mai transparent si mai consistent intre autoritati si mediul de afaceri.

Asigurarea unui mediu economic stabil si predictibil este una dintre principalele obiective ale noii structuri, precum si cresterea transparentei in procesul de decizie la nivelul autoritatilor.

"Sunt cateva motive pentru care asociatiile au hotarat ca e mai bine sa lucram impreuna, proces inceput in urma cu 18 luni. Am incercat sa promovam trei concepte majore: consultare reala, am incercat sa convingem autoritatile ca procesul de consultare este obligatoriu, alt concept este predictibilitatea, vrem sa convingem ca deciziile luate si implementate intr-un timp scurt creeaza neliniste si preocupare, si de asemenea, transparenta. Nu putem sa luam decizii care privesc comunitati largi, asa cum e comunitatea de afaceri, fara transparenta. Aceste concepte vor imbunatati procesul de adoptare a politicilor pubilice daca vor fi respectate", a declarat Valeriu Nistor, presedintele Consiliului Investitorilor Straini si membru in consiliul director al Coalitiei.

El a aratat ca masura de a crea aceasta structura a investitorilor are ca obiectiv general cresterea competitivitatii Romaniei prin masuri adoptate de Guvern, dar cu consultarea mediului de afaceri.

Citeste si:

"Propunem in discutiile cu autoritatile publice sa ne asumam o calatorie impreuna, astfel incat in trei ani sa ne imbunatatim pozitia la nivel mondial cu 10 locuri. Noi doar propunem, insa politicile trebuie adoptate de Guvern", a adaugat Nistor.

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei s-a constituit in forma actuala in urma cu zece luni, reunind in prezent 20 asociatii de afaceri, 17 organizatii membre asociate si 2 observatori, cu scopul de a fi o voce comuna a comunitatii de afaceri in relatie cu Guvernul si autoritatile centrale, de a oferi expertiza mediului privat in procesul de consultare asupra policitilor publice si de a promova un proces consultativ transparent.

Coordonarea Coalitiei este asigurata de un consiliu director format din presedintii si vice-presedintii AmCham Romania, AOAR, FIC si RBL, prezidat prin rotatie, cu un mandat de sase luni, de un membru al conducerii uneia dintre organizatiile reprezentate in Consiliul Director. In prezent Steven van Groningen, vice-presedintele FIC este coordonatorul consiliului director.

Pentru realizarea obiectivelor asumate de Coalitie s-au organizat 10 grupuri de lucru corelate cu agenda unor ministere sau vizand teme care fac obiectului agendei mai multor ministere. Grupurile de lucru vizeaza agricultura, piata de capital, competitivitatea si climatul investitional, educatia, energia, fondurile europene si achizitiile publice, finantele si fiscalitatea, infrastructura si transporturile, IT&C si IMM-urile.