Guvernele s-au indatorat pentru a scoate tarile din recesiune, in timp ce companiile au profitat de nivelul scazut record al dobanzilor pentru a atrage finantare ieftina, se arata intr-un raport trimestrial al institutiei financiare internationale.
Nivelul datoriilor a urcat cu 30.000 de miliarde de dolari, de la 70.000 de miliarde de dolari, in intervalul cuprins intre jumatatea anului 2007 si jumatatea lui 2013.
In schimb, valoarea cumulata a actiunilor a scazut la nivel mondial cu 3.860 miliarde de dolari, la 53.800 de miliarde de dolari, in aceeasi perioada, conform datelor Bloomberg.
Cresterea de 30.000 de miliarde de dolari a datoriilor la nivel mondial este de circa doua ori mai mare decat PIB-ul Statelor Unite.
Indatorarea a crescut odata cu reducerea dobanzilor de catre bancile centrale, pentru stimularea cresterii economie, dupa prabusirea pietei creditelor subprime in SUA si falimentul Lehman Brothers care au declansat cea mai grava criza financiara dupa Marea Depresiune.
Randamentul tuturor tipurilor de obligatiuni, ale guvernelor, corporatiilor si cele garantate prin ipoteci, a fost de circa 2% in intervalul analizat, fata de peste 4,8% in 2007, potrivit Bank of America Merrill Lynch Global Broad Market Index.
"Avand in vedere cresterea semnificativa a cheltuielilor guvernamentale in ultimii ani, guvernele, categorie in care sunt incluse autoritatile centrale si locale, au fost cei mai mari emitenti", afirma analistul Branimir Gruic si economistul Andreas Schrimpf, in raportul BRI.
Valoarea obligatiunilor guvernamentale ale SUA aflate in circulatie a crescut la 12.000 de miliarde de dolari, de la 4.500 de miliarde de dolari la sfarsitul lui 2007, conform datelor Trezoreriei americane.
Vanzarile de obligatiuni corporatiste la nivel mondial au urcat la randul lor in aceeasi perioada, cu emisiuni de peste 21.000 de miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.
Ingrijorate ca datoriile mari vor determina investitorii internationali sa le ocoleasca, multe state au recurs la masuri de austeritate, de reducere a cheltuielilor si majorare a taxelor, in incercarea de a pune in ordine finantele publice.
FMI a anuntat la sfarsitul anului trecut ca deficitul primar cumulat al tarilor din G7 a atins in 2010 un nivel mediu de 5,1%, care ar urma sa scada la 1,2% in acest an.
Obligatiunile, de la cele mai riscante si pana la cele mai sigure, au adus investitorilor randamente ale plasamentelor de peste 31%, din 2007, potrivit datelor Bank of America Merrill Lynch Index.
Astfel, la nivel global, titlurile de trezorerie si ale altor agentii guvernamentale au generat castiguri de 27% pentru investitori, in timp ce obligatiunile corporatiste au adus castiguri de peste 40%.