De altfel, ultimii ani ai economiei romanesti au fost caracterizati de lipsa de incredere a consumatorilor, care in contextul unei cresteri reale a veniturilor au preferat sa nu se indatoreze sau sa isi acopere datoriile si sa economiseasca putinul ramas. Ca urmare, creditarea a batut pasul pe loc, serviciul datoriei populatiei a scazut, iar soldul depozitelor a urcat chiar daca dobanzile la plasamentele oferite de banci au coborat abrupt.

In acest context, consumul nu avea un mediu prielnic ca sa isi revina.

"In general, romanii au o capacitate de a consuma destul de redusa, daca tinem cont de venitul disponibil ramas dupa achitarea serviciului datoriilor. Insa, remarcam acum o scadere a gradului de indatorare care pare sa creeze un spatiu pentru revenirea consumului", a declarat pentru wall-street.ro Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank.

Ponderea serviciului datoriei in veniturile nete ale populatiei a coborat recent sub 20%, ridicand astfel venitul disponibil.

Pe de alta parte, cresterea impresionanta a salariilor din privat a depasit cu mult ritmul mediu de crestere de anul trecut, de 3,2%. Analistii ING Bank se declara optimisti cu privire la tendinta salariilor in mediul privat, mai ales ca statisticile din ianuarie au confirmat trendul ascendent, mai puternic decat in urma cu un an.

Mai mult, cresterea reala a salariilor in mediul privat merge mana in mana cu evolutia vanzarilor de retail, dupa cum se observa in graficul de mai jos.

Citeste si:

Reducerea gradului de indatorare concomitent cu avansul real al salariilor ar trebui sa fie suficiente pentru relansarea consumului in Romania incepand cu 2014, dar economia roamneasca este insa paralizata de o lipsa de incredere.

In opinia economistului UniCredit Tiriac Bank Mihai Patrulescu, cea mai mare parte a venitului disponibil suplimentar a intrat in depozite, din cauza lipsei de incredere.

"Observam o crestere importanta a depozitelor de retail, pe fondul unei aversiuni puternice fata de risc. Mai mult, soldul depozitelor a continuat sa creasca puternic si in ultimele luni din an, in pofida unor dobanzi in scadere accentuata", subliniaza Patrulescu.

Potrivit datelor BNR, reflectate in cele doua grafice de mai sus, dobanda medie pe care bancile o platesc populatiei la depozitele in lei cu scadenta sub un an a coborat incepand cu februarie 2013 de la 5,5% la 3,75%. In tot acest timp, soldul depozitelor populatiei a urcat spectaculos (grafic dreapta), de la 123,4 miliarde lei la 131,67 miliarde lei, un avans cu aproape 7% in ultimele 12 luni.

Ionut Dumitru considera ca sunt premise serioase pentru revenirea consumului in acest an, daca acest sentiment negativ al consumatorilor, care persista doar in Romania, in timp ce in tarile din regiune s-a imbunatatit in ultimele trimestre, va inregistra o revenire. Iar aceasta revenire a increderii va depinde mult de politicile fiscale si tensiunile din scena politica intr-un an care se anunta dificil, din cauza celor doua randuri de alegeri (europarlamentare si prezidentiale).

Mai mult, odata ce consumul va incepe sa contribuie la PIB, economia romaneasca nu va mai fi atat de dependenta de agricultura si investitiile publice.