Administratorul uneia dintre firmele implicate in dosarul carnii spunea, intr-o discutie la telefon, ca poate sterge pretul afisat pe produse: "Nu esti obligat sa le-arati...pretul pot sa-l sterg, eu pot sa fac cu din-ala, cu corectoru", potrivit interceptarilor din referatul procurorilor DIICOT.

Anchetatorii sustin ca frazele despre stergerea pretului au fost spuse de Bogdan-Radu Curticiu, administratorul firmei SC Michelangelo SRL, dupa ce acesta a aflat de la unul dintre liderii retelei, respectiv de la Sorin Selesiu, ca organele de control fiscal au demarat o actiune ce vizeaza verificarea legaturilor dintre societatile comerciale care ar fi fraudat statul roman cu peste 23 de milioane de lei, informeaza Mediafax.

Intr-o alta conversatie telefonica interceptata, Selesiu ii cerea administratorului unei alte societati, Anei Drelciuc, sa nu recunoasca, in fata organelor fiscale, tranzactiile facute.

"Selesiu: Dumneavoastra n-ati lucrat. Ziceti ca nu aveti, n-ati lucrat si gata, atat...

Drelciuc: ...aia o sa spuna c-o venit la mine-n curte si-o descarcat si ce am facut eu cu documentele cu care am lucrat? Iar eu documente am, da, am de la Michelangelo, nu de la Riviera... Cine-i Riviera Trading, stiti?

Selesiu: ...un furnizor de-al meu

Drelciuc: ...bine, haideti. O sa-i spun ca marfa mea e de la Michelangelo, nu de la Riviera Trading"

In plus, din discutiile surprinse de anchetatori reiese si implicarea un comisar sef din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Varsand, Nicolae-Marius Onica. Acesta, sustin procurorii, avea rolul de a asigura tranzitul masinilor care transportau carne prin punctul vamal, fara a se inregistra sau aplica sigiliul pe mijlocul de transport.

"Maine noapte, asta-i... asa ii omu (Marius-Nicolae Onica)...Trebuia sa fie doctoru' la servici si nu-i la servici numa' maine noapte... unu, ala primu de luni si astelalte le tin pentru maine noapte...", spunea Selesiu, intr-o discutie cu administratorul unei alte societati, Daniela Grumazescu.

Selesiu i-a mai spus acesteia ca, la momentul in care marfa va ajunge la Iasi, va fi intocmit si circuitul documentelor care sa ateste achizitiile/livrarile fictive intre mai multe societati comerciale, cu scopul de a se ascunde provenienta intracomunitara a produselor de carne, se mai arata in referatul cu propunerile de arestare din dosar.

Cititi si: Cad primele capete in dosarul evaziunii din industria carnii. Controale in toate supermarketurile din tara

Zi plina in dosarul “mafia carnii”: peste 70 de persoane, audiate

"Edificator cu privire la circuitul fictiv in care este implicata SC Medasimpex SRL este discutia telefonica din data de 20.12.2013 cand Drelciuc Ana i-a cerut lui Selesiu Sorin: 'vreau o factura de pulpe si dup-aia ti-o dau inapoi, numa fa-mi... Maine am control pe-aicea', intrucat societatea comerciala din Piatra Neamt facea obiectul unei verificari din partea Directiei Antifrauda. In acelasi context, Drelciuc Ana a solicitat lui Selesiu Sorin ca transportul de marfa care urma sa-l primeasca, sa ajunga la sediul societatii dupa terminarea programului tocmai cu scopul de a nu fi luat in evidenta de organele de control", spun anchetatorii.


Dosarul carnii: prejudiciu 15 mil. euro; 10 persoane arestate

Zece persoane au fost arestate in dosarul de evaziune fiscala si punere in circulatie de produse din carne alterata, dupa ce au fost retinute de procurorii DIICOT. Sase dintre aceste persoane au primit mandate de arestare emise de Tribunalul Bucuresti, iar celelalte patru, de la Curtea de Apel Bucuresti.

In acest dosar, procurorii DIICOT - Structura Centrala au facut 102 perchezitii domiciliare in 18 judete, in cadrul unor actiuni vizand destructurarea a doua grupuri infractionale organizate formate din 80 de persoane, specializate in infractiuni de evaziune fiscala, spalare de bani, punere in circulatie de produse alterate si trafic de influenta, a informat DIICOT.

Prejudiciul produs de membrii celor doua grupari a fost estimat la peste 15 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, membrii gruparilor infractionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achizitionat, prin intermediul unor societati comerciale din Romania, carne si oua din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fara sa plateasca TVA, conform prevederilor legale, operatiunile reale fiind evidentiate in actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vanduta catre beneficiarul final, prin adaugarea TVA.

De asemenea, sustin procurorii, exista suspiciunea ca reteaua achizitiona marfa, fara plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie si Germania, direct prin firme "fantoma" ale retelei si apoi o vinde pe piata interna, "la negru", la un pret apropiat de valoarea cu TVA, insa mult sub pretul pietei, "fapt ce reprezinta concurenta neloiala in raport cu societatile comerciale ce deruleaza acelasi tip de activitate insa fara incalcarea prevederilor legale".

Citeste si:

    O alta modalitate de actiune a retelei presupunea livrarea, de catre marii producatori de pe piata de carne din Romania, de marfa catre societati comerciale din Bulgaria si Ungaria, de unde marsa se intorcea in Romania, prin societati de tip "paravan", care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vandute pe piata interna fara inregistrarea tranzactiilor in documentele contabile, potrivit DIICOT.

    DIICOT sustine ca activitatile infractionale au fost sprijinite si de angajati de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, precum si de lucratori din cadrul Politiei de Frontiera.

    Sursa foto: Shutterstock

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Economie »


    Setari Cookie-uri