Liberalizarea pretului la gaze, perceperea unor suprataxe la carburant, precum si impunerea unui tarif de cogenerare in cazul energiei electrice vor face ca tot mai multi producatori din industrii cheie si companii puternice prezente pe plan local sa fie fortate sa creasca preturile sau, mai rau, sa fie nevoite sa dea afara mii de angajati ori sa-si relocheze productia in Asia, sustin la unison producatorii din constructii.

Una dintre cele mai afectate sectoare ale constructiilor de cresterea pretului la gaze sau impunerea unor noi taxe este cel al producatorilor de zidarie (BCA si caramida), industrie care a suferit in plina criza o scadere de circa 50% a pietei.

“Suntem in al «13-lea ceas», iar situatia nu este deloc una favorabila. Sunt industrii mari pe punctul de a pleca din Romania. Exista un pericol care a aparut de la finalul anului 2013, iar lumea, companiile se «sufoca». Chiar daca azi, pe hartie, lucrurile arata bine economic – industria automotive, dar si o parte din producatorii din constructii – in 2-3 ani vor resimti masurile luate acum de catre Guvern, iar o consecinta va fi repornirea unui proces de reorganizare al companiilor din domeniu”, a declarat in cadrul unui eveniment de presa – Marius Marin (foto stanga), directorul general al producatorului Macon, companiei membra a PRO BCA, Organizatia Patronala a Producatorilor de Beton Celular Autoclavizat.

Potrivit directorului general Macon, modificarea preturilor la gaze si energie electrica va crea dezechilibre in mediul economic romanesc, iar cel mai mare risc este acela de scadere a locurilor de munca si de reducere a investitiilor in tara noastra.

“Sunt anumite masuri guvernamentale care vor face ca investitiile in Romania in loc sa creasca, sa scada. Liberalizarea pretului la gaze si accizarea ori perceperea de taxe suplimentare pentru orice activitate va forta companiile sa reduca locurile de munca si totodata sa scada si investitiile la nivel local. In plus va creste importul de materiale de constructii din Ungaria, Serbia si Bulgaria – toate acesta tari avand din start un pret al gazelor mai mic. Deja in Bulgaria si Ungaria ofera un pret total mai mic in cazul materialelor de constructii. Produsele fabricate in Romania vor deveni mai putin competitive comparativ cu cele importate”, a mai completat Marius Marin.

La randul sau, Niculae Dusu (foto stanga), directorul general Celco Constanta si presedinte al PRO BCA, sustine ca piata constructiilor din Romania nu traverseaza cea mai buna perioada si apreciaza ca legislatia economica din tara noastra are multe hibe care in loc sa lanseze industria constructiilor devina mai mult una prohibitiva.

“Piata constructiilor s-a contractat, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Avem nevoie de o lege care sa incurajeze investitorii. Legislatia economica are multe hibe, care in loc sa lanseze sectorul constructiilor devine prohibilitiva. Sa faci un PUZ (Plan Urbanistic Zonal – n.red) in Romania dureaza 2 ani de zile, durata extrem de mare daca vom compara acest lucru cu ce se intampla in Vest”, a declarat Niculae Dusu.

Directorul general Celco Constanta a tinut sa faca o paralela cu ceea ce se intampla in piata dezvoltatorilor imobiliari, care se confrunta cu probleme destul de serioase in discutiile cu primariile.

“Pentru un apartament / garsoniera trebuie sa asiguri un loc de parcare, cel putin asa se intampla in strainatate. Dezvoltatorii au disparut, practic nu ai cum sa construiesti intr-o metropola subsoluri pe multe nivele, fara sa nu afectezi structura de rezistenta a imobilului. (…) In toata lumea primariile sunt langa dezvoltatori si asigura si dezvoltarea parcarii. Este o eroare grosolana sa ceri investitorului sa faca parcari la acest nivel – investitia devine foarte mare, iar costurile sunt ridicate. Pentru un dezvoltator nu ar fi o problema daca ar fi piata”, sustine Dusu.

Taxa pentru circulatia marfurilor pe soselele Romaniei, o greseala a autoritatilor

Niculae Dusu a mai subliniat o eroare a autoritatilor locale, prin introducerea unor taxe pe transport, care in cazul producatorilor de profil implica o serie de costuri ridicate.

“Toata lumea introduce taxe. Noi nu mai avem o piata a Romaniei, ci fiecare localitate are taxa sa. In Constanta, de exemplu, la Navodari, taxa pe pod pentru transportul de marfuri este foarte ridicat. Practic fiecare drum al unui camion de transport se ridica la 100 de lei dus, 100 de lei intors. In acea zona avem industrie – fabrica de var, fabrica de ciment – industrie care trece pe pod si care trebuie sa plateasca taxe. Primarii vor taxe, dar uita ca noi avem angajati de la comunitatea respectiva”, a mai spus Dusu.

Cu ce solutii vin producatorii?

Potrivit reprezentantilor PRO BCA, organizatie din care fac parte cele mai mari companii cu activitate in zona productiei de BCA, mai multe legi din Romania si ordonante ar trebui modificate si adaptate situatiei actuale din piata, pentru a stimula consumul si investitiile, in loc sa adanceasca si mai mult criza.

“Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, ar trebui sa fie o lege care sa sprijine si sa incurajeze investitorii pentru a contribui la dezvoltarea coerenta si eficienta a localitatilor, cu un impact direct asupra lucrarilor de construire si implicit asupra producatorilor de materiale de constructii. Din pacate aceasta lege are o serie de bariere care nu fac decat sa obstructioneze si sa descurajeze investitorii in acest domeniu. Autoritatile locale ar trebui sa aiba instrumenetele legale necesare de a sprijini investitorii, pe de o parte, iar pe de alta parte ar trebui ca personalul din cadrul acestor autoritati (ales sau angajat) sa aiba o mentalitate orientata spre investitori, spre dezvoltare si nu orientata numai spre interesele personale”, a aratat Niculae Dusu.

Totodata, reprezentantul Celco Constanta a mia aratat ca Ordonanta de Urgenta nr. 34/2013, publicata pe 13 mai 2013, care modifica Legea fondului funciar nr. 18/1991 in ceea ce priveste organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente, afecteaza grav desfasurarea activitatii de extractie din cariere, prin prevederea de la art. 5 alin. (2) prin care se stipuleaza ca: “se interzice scoaterea definitiva sau temporara din circuitul agricol a pajistilor”.

“O astfel de interdictie afecteaza direct operatorii economici care desfasoara activitati cum este cea de exploatare cariera, dar si indirect intreaga industrie nationala. Regulamentul Consiliului Uniunii Europene CE nr. 73/19.01.2009, la care face trimitere OUG 34/2013, prevede la art. 6, alin 2 faptul ca „ [...] Bulgaria si Romania se asigura ca terenurile utilizate ca pasuni permanente la 1 ianuarie 2007 sunt in continuare utilizate in acest scop. Totusi, in circumstante corespunzator justificate, un stat membru poate prevedea derogari de la primul paragraf, cu conditia sa ia toate masurile pentru a impiedica diminuarea semnificativa a suprafetei totale destinate pasunilor permanente […].Cu siguranta industria extractiva reprezinta „o circumstanta corespunzator justificata”. Prin urmare pentru inlaturarea unor astfel de bariere in desfasurarea activitatilor economice se impune revizuirea urgenta a OUG 34/2013 si includderea printre exceptii si a ramurilor extractive ale industriei”.

In ceea ce priveste liberalizarea pretului gazelor, Marius Marin, directorul general Macon, a prezentat o serie de masuri care ar trebui luate pentru a evita o eventuala prabusire a industriei romanesti.

  • extinderea graficului de liberalizare pana la sfarsitul anului 2016 si agrearea unui nivel maxim al pretului din productia interna;
  • stabilirea unei modalitati clare de pastrare a pretului din productia interna in trim al 2-lea la nivelul primului trimestru (72 lei/MWh), respectiv obligarea producatorilor (Romgaz si Petrom) sa factureze la pretul de 72 lei/MWh;
  • intrucat exista un duopol la nivel national (Romgaz si Petrom), achizitia de gaze din productia interna sa se realizeze in mod transparent;
  • modificarea criteriilor de acces in SNT pentru a permite racordarea tuturor consumatorilor industriali in SNT. Pretul final pentru un consumator racordat in transport este cu aprox 20% mai mic decat pentru un consumator din distributie.

La randul sau Adrian Bezerghianu (foto stanga), director general Elpreco sustine ca scopul declarat al masurilor il constituie in principal largirea bazei de impozitare, in materia impozitarii constructiilor, de la nivelul actual aflat sub media europeana si a accizelor, pentru eliminarea influentei scaderii cursului de schimb pe baza caruia acestea se calculeaza. Alte masuri vizeaza alinierea la norme de drept comunitar sau eliminarea unor incertitudini legate de modul de stabilire a bazei impozabile. El atentioneaza ca urmatoarele impozite si accize sunt exagerate si nu fac bine economiei.

  • Impozitul pe constructii: Instituirea unui nou impozit pe construcii (1.5% aplicat asupra valorii contabile), altele decat cladirile pentru care se datoreaza impozit pe cladiri – o masura profund iresponsabila, cu efecte dramatice asupra economiei.
  • Accize: Cresterea nivelului accizei la motorina cu 70 euro/1.000 de litri (+21%) cu influente importante propagate in cvasitotalitatea preturilor, atat asupra mediului economic cat si asupra populatiei si conversia în lei a sumelor exprimate in euro - efectul cumulat asupra accizei la motorina va fi de +27.6%.
  • Impozitul pe profit: Revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor cu sponsorizarea, in sensul reportarii sumelor care raman nededuse in anul fiscal intrucat depasesc limita minima care se scade din impozitul pe profit (3 la mie din cifra de afaceri si nu mai mult de 20% din impozitul pe profit), in urmatorii 7 ani consecutivi.
  • Impozit pe venit: Stabilirea tratamentului fiscal in cazul persoanelor fizice care primesc materiale publicitare, pliante, mostre, puncte bonus acordate cu scopul stimularii vanzarilor
  • Alte prevederi: Majorarea cotei redeventelor cuvenite bugetului de stat ca urmare a exploatarii resurselor minerale aflate sub incidenta Legii minelor nr.85/2003 cu 25% fata de cotele in vigoare, cu efect asupra materiilor prime asociate producerii BCA.

Nu doar constructorii au de suferit: cum ar putea pierde Romania peste 6 MLD. euro

Romania este pe cale sa piarda 6,3 miliarde de euro contributie la Produsul Intern Brut si 525.000 de locuri de munca, in cazul in care autoritatile nu vor renunta la liberalizarea accelerata a pietelor gazelor naturale pentru consumatorii industriali, arata un studiu al companiei de consultanta Deloitte, comandat de catre Confederatia Patronala din Industrie, Agricultura, Constructii si Servcii din Romania (CONPIROM).

“Liberalizarea pietei gazelor naturale din Romania va avea ca efect imediat reducerea la jumatate a contributiei industriei la PIB, prin inchideri de companii sau relocari in tari cu o legislatie care sprijina activitatea economica. (...) Autoritatile nu au efectuat un studiu de impact atunci cand au decis liberalizarea accelerata acestei piete pentru consumatorii industriali, ceea ce ar putea crea un scenariu dezastruos ce va duce la inchideri si disponibilizari masive de personal”, au declarat reprezentantii CONPIROM.

Procesul de liberalizare a gazelor va face ca pretul gazelor naturale indigene sa creasca pana la aceasta data cu 24%, in conditiile in care cresterea fata de nivelul Decembrie 2012 sa fie de 143%, se mai arata in studiul Deloitte.

“Acest fapt va conduce la o majorare cu 72% a pretului final in sectorul industrial, daca nu chiar mai mare de atat”, sustin oficialii CONPIROM, din care fac parte nume grele precum Ioan Niculae (presedinte InterAgro), Vasile Turcu (om de afaceri), Ionel Bors (country manager ArcelorMittal Romania) sau Jerome Lionet (directorul general Saint Gobain Glass Romania).

Citeste mai multe pe aceasta tema intr-un material anterior, disponibil aici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri