Mihai Daraban este noul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), functie ramasa vacanta dupa arestarea fostului sef al institutiei, Mihai Vlasov. Daraban ocupa pana la aceasta numire functia de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Constanta si este cel care a asigurat interimatul dupa ce Vlasov a fost suspendat din functie, in 11 aprilie.

Mandatul lui Daraban, singurul candidat la sefia institutiei, este pana in luna decembrie 2017, data la care ajungea la final mandatul lui Vlasov si a conducerii CCIR, alesi in decembrie 2012. "Am fost ales de catre colegii mei in Adunarea Generala care a avut loc astazi (vineri, n.r.) cu 34 de voturi din 39, membri de drept care au fost la sedinta. Am candidat din calitatea de vicepresedinte al CCIR si am deblocat un post de vicepresedinte pe care a fost ales Nicolae Tudorescu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Mehedinti si director general al sucursalei Hidroelectrica Portile de Fier, care se va alatura celorlalti trei vicepresedinti, Sorin Dimitriu, Ion Mocanu si Vasile Bar", a declarat Daraban vineri intr-o conferinta de presa, citat de Mediafax.

El a aratat ca principalul obiectiv al noii conduceri a CCIR este sa devina un partener real de dialog al Guvernului in ceea ce priveste initiativele legislative care vizeaza mediul de afaceri. "Vrem sa fim parteneri de dialog si speram sa reusim sa monitorizam actele normative cu impact asupra mediului economic, astfel incat in timp real sa venim cu observatii privind impactul acestora asupra mediului economic. De asemenea, vrem sa colaboram cu structurile patronate pentru a avea un mediu sanatos astfel incat afacerile sa mearga in Romania", a aratat seful CCIR.

Daraban a mentionat ca mediul de afaceri din Romania este in prezent afectat atat de nivelul ridicat al fiscalitatii, cat si de preturile prea mari la energie, care fac necompetitive firmele locale fata de cele din alte tari. In 9 aprilie, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat ca presedintele suspendat al CCIR, Mihail Vlasov, a fost trimis in judecata, pentru trafic de influenta, intr-un dosar in care a fost prins in flagrant primind 200.000 de euro de la un om de afaceri.
Curtea de Apel Bucuresti a constatat, la 11 aprilie, ca este legala si temeinica masura arestului preventiv in cazul lui Vlasov.

Decizia a fost contestata la instanta suprema, care a decis ulterior, definitiv, ca presedintele suspendat al CCIR sa fie judecat in arest la domiciliu. Mihail Vlasov era in arest preventiv din 19 martie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri