Desi intens folosita de fiecare data cu ocazia schimbarii de guvernare, teza grelei mosteniri a devenit complet desueta. Pentru guvernul Tariceanu exista fara indoiala mosteniri deranjante, cu toate ca, din punctul de vedere al starii economiei, parametrii au fost oricum cu mult mai buni decat au fost la oricare din celelalte schimbari de guvernare in urma alegerilor.

Dar daca exista intr-adevar o mostenire apasatoare la a carei lichidare o guvernare ce se da liberala ar trebui sa treaca de urgenta si cu fermitate, atunci aceasta este depedenta extrem de nociva a sectorului privat romanesc de banul public. Dependenta, cu mai multe fatete, care este expresia ilustrativa a relatiilor clientelare ce s-au impletit in economia romaneasca, in dauna relatiilor de piata. Relatiile clientelare s-au intarit in timpul fostei guvernari si ar fi un mare pacat ca actuala guvernare, in loc sa incerce demolarea acestora, sa caute, dimpotriva, sa inlocuiasca relatiile clientelare ale fostilor cu relatiile clientelare ale actualilor.

Intr-un raport, de altfel foarte important, din toamna trecuta, asupra arieratelor din economia romaneasca, FMI, constatand ca sectorul privat nu este mult mai breaz decat cel de stat la acest capitol, releva ca, in cazul celor 726 companii, atat de stat, cat si private, care formeaza nucleul dur al marilor datornici, finantarea s-a facut in proportie doar de 8% din credite bancare, iar in proportie de 35% din arierate, indeosebi arierate la utilitatile publice si la bugetele publice. Situatia este deosebit de grava, evidentiind o dependenta aproape aiuritoare si extrem de paguboasa a sectorului real, inclusiv privat, al economiei de banul public si deciziile politice.

Nemaivorbind de vulnerabilitatea centrilor nervosi ai economiei in contextul aderarii la Uniunea Europeana, cand trebuie ca ajutoarelor de stat si subventiilor fiscale (adica neplata obligatiilor fiscale) sa li se puna punct ca procedeu sistematic. Pentru sectorul de stat situatia este nociva deoarece, intr-o prea mare masura, depinde de banul public, care nu apartine intreprinderilor chiar daca proprietate de stat. In cazul sectorului privat situatia este si mai grava, pentru ca acesta, in loc sa depinda aproape exclusiv de evolutia pietei si economiei, este conditionat in mod dis-proportionat de mult de banul public si discretionismul politic, atat prin comenzile de stat, cat si prin tolerarea neplatii obligatiilor financiare catre utilitatile publice si bugetele publice. Cele doua canale de acces direct si indirect la banul public reprezinta, din pacate, singurele surse ale prosperitatii unora din societatile private, al caror unic merit este protectia politico-clientelara si nu vreo capacitate manageriala sau vreo abilitate in valorificarea unor oportunitati de piata.

Citeste si:

O asemenea situatie trebuie sa constituie un semnal de mare alarma pentru un guvern liberal. Este greu sa vorbesti de sectorul privat ca motor al economiei in aceste conditii. Sau de preeminenta relatiilor de piata! Mai rau, este cert ca, intr-un astfel de context, cresterea economica obtinuta nu este integral sanatoasa, mai mult consumand decat generand resurse. Si, evident, este foarte grav daca o asemenea crestere economica provine din segmente ale sectorului privat. Implicatiile pentru economie ale perpetuarii acestor stari de lucruri nu sunt greu de intrevazut. Obligate sa se conformeze noilor reguli ale concurentei si ajutorului de stat, societatile private care au beneficiat de protectie clientelara si politica manifesta o vulnerabilitate maxima.

Si sa tinem cont ca aceste societati - abstractie facand de corporatiile mutinationale cu activitati in Romania - sunt deocamdata cele mai "prospere" intreprinderi private de pe piata romaneasca. Nu este greu de prevazut ce se va intampla cand balaia ajutoarelor de stat si subventiilor fiscale va intarca o data cu intrarea in Uniunea Europeana. In caz ca vor incerca sa creasca preturile de livrare, ramane de vazut daca asemenea societati vor mai gasi piata sau vor rezista concurentei straine. In caz ca nu vor reusi, vor da faliment. Din cauza dependentei nocive a sectorului privat romanesc de banul public, primul efect al intrarii Romaniei in Uniunea Europeana ar putea fi un puternic soc la nivelul respectivului sector, nefiind exclusa chiar o dare inapoi a ponderii acestuia in formarea produsului brut.

Din fericire pentru actuala guvernare, masurile urgente ce trebuie luate pentru reducerea semnificativa a dependentei nocive de banul public al atator intreprinderi - nu doar de stat, dar si private - sunt acoperite de cerintele Uniunii Europene privind aderarea. Asimilarea si aplicarea normelor europene de concurenta si ajutor de stat, a regulilor de piata in atribuirea comenzilor de stat si in realizarea achizitiilor publice, precum si intarirea disciplinei financiare nu inseamna altceva decat, direct sau indirect, si lichidarea dependentei nocive de banul public a unui segment important al economiei reale, pentru ca este vorba de a se pune o stavila neplatii obligatiilor financiare la bugetele publice, atribuirii fara licitatii a unor contracte finantate din banul public, organizarii de licitatii trucate pentru achizitii din banul public. Toate aceste procedee nu numai ca ii indestuleaza pe unii fara merit, in sfidarea regulilor de concurenta loiala pe piata, dar creeaza o vulnerabilitate nociva a intretinutilor fata de discretionismul politic, ceea ce constituie o insanitate a economiei.