"In primele doua trimestre, numarul de agenti economici a crescut cu 12.152, adica numarul firmelor care s-au infiintat a fost mai mare decat numarul radierilor. S-au inscris un numar de 48.200 de firme si s-au radiat 36.000 de firme. Este bine ca avem un spor pozitiv in randul IMM-urilor. Ma ingrijoreaza insa si numarul mare de radieri si de inchideri de firme, care a ramas usor constant in ultima perioada. Am cerut colegilor mei sa facem o cercetare in randul celor care au inchis firmele, sa vedem care sunt problemele, sa incercam sa raspundem prin politici acestor probleme. Acesta este rolul ministerului nostru: sa vada unde sunt problemele si sa ia masuri pentru a imbunatati mediul de afaceri", a declarat, vineri, Jianu, la o conferinta Mediafax.

El a aratat ca infiintarea de noi firme este sustinuta prin mai multe programe derulate de Departamentul pentru IMM-uri, cel mai de succes si cu rezultatele cele mai bune fiind programul SRL-D, prin care in ultimii trei ani au fost infiintate 14.000 de noi firme si 26.000 de noi locuri de munca, cu un buget de 15 milioane de euro. "Eficienta acestei masuri arata ca nu trebuie sa pui bani multi intr-un singur loc, ci sa avem masuri eficiente", a adaugat Jianu.

IMM-urile vor putea obtine in scurt timp certificatele de datorii de la ANAF in format digital

Potrivit lui Jianu, firmele mici si mijlocii vor putea obtine in scurt timp certificate de datorii de la bugetul de stat sau bugetul local si alte inscrisuri pentru IMM-uri in format digital, Guvernul adoptand miercuri o Ordonanta de Urgenta in acest sens. "Ieri a trecut in sedinta de guvern Ordonanta de urgenta prin care Ministerul Finantelor a creat suportul legislativ pentru digitalizarea activitatii ANAF in raporturile cu contribuabilii, privati sau publici. La cererea ministerului pentru IMM, certificatele de datorii de la bugetul de stat sau bugetul local, precum si alte inscrisuri pentru IMM-uri, vor fi eliberate online in foarte scurt timp. Acest proces de digitalizare il consider extrem de important pentru ca debirocratizarea si eficienta masurilor sunt foarte importante. Prin digitalizare se poate face acest lucru", a aratat Jianu.

In opinia sa, aceasta este o masura foarte buna pentru ca intreprinderile in relatia cu ANAF si in relatia cu diversi finantatori trebuie sa faca "drumuri nesfarsite" pentru a obtine aceste certificate de datorii de la bugetul de stat sau de la cel local. "In scurt timp acest lucru va fi posibil digital, precum certificatele constatatoare de la Oficiul Natioanl al Registrului Comertului, care se elibereaza deja online de o luna", a adaugat Jianu.