"Retragerea licentei pentru furnizarea de energie electrica acordata societatii Rudnap SR a fost efectuata la cererea motivata a titlularului de licenta, motivatia fiind incetarea activitatii societatii pe piata de energie electrica", a comunicat ANRE, informeaza Mediafax.

Licenta companiei Rudnap a fost retrasa miercuri de comitetul de reglementare al ANRE. Rudnap a cumparat in 2010 energie de la Electrica, pe care a revandut-o la export. Contractul a fost incredintat direct, fara licitatie.

Electrica a cumparat energia vanduta companiei din Serbia de la producatorii de stat Hidroelectrica, Nuclearelectrica si termocentralele Turceni si Rovinari, toate controlate de stat, prin Ministerul Economiei.
Afacerile Rudnap in Romania au crescut in 2011 la 135 milioane de euro, de la circa 76 milioane de euro in 2010.