Produsul Intern Brut, serie bruta, estimat pentru trimestrul I 2014 a fost de 126,38 miliarde lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu 3,9% fata de trimestrul I 2013, potrivit datelor provizorii revizuite transmise miercuri de Institutul National de Statistica (INS). Primele date provizorii, din 4 iunie, reconfirmau datele semnal cu un PIB de 127,62 miliarde lei preturi curente, in crestere cu 3,8% fata de primele trei luni ale anului trecut, informeaza Mediafax.

In functie de seria ajustata sezonier, PIB-ul este estimat in prezent, pentru perioada ianuarie-martie, la 161,15 miliarde lei preturi curente, in crestere - in termeni reali - cu 0,2% fata de trimestrul IV 2013 si cu 4% fata de trimestrul I 2013. INS a revizuit si aceste date, cu un PIB in scadere cu 1,5 miliarde lei, dar cresterea economica mai mare cu 0,1 puncte fata de ultimul trimestru, de la primele date provizorii (de la 0,1% la 0,2%), si cu 0,2 puncte fata de primul trimestru anul trecut (de la 3,8% la 4%).

"Comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB a inregistrat o crestere cu 0,1 puncte procentuale, iar valoarea adaugata bruta totala cu 0,2 puncte procentuale, majorandu-si contributia la cresterea PIB cu 0,1 puncte procentuale; volumul si contributia impozitelor nete pe produs nu s-au modificat", se arata in comunicatul INS. Institutul precizeaza ca volumul valorii adaugate brute pe ramuri de activitate a inregistrat modificari mai importante in constructii (+2 puncte) si in activitati profesionale, stiintifice si tehnice; activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport (+1,4 puncte).

Din punctul de vedere al utilizarii PIB, modificari semnificative ale contributiei la cresterea PIB, intre cele doua estimari, au inregistrat cheltuiala pentru consumul final individual si colectiv al administratiilor publice, de la 0,1% la -0,4%, ca urmare a reducerii volumului lor de activitate (de la 100,7% la 95,8%, respectiv de la 101,1% la 94,9%), precum si exportul net de bunuri si servicii, care a inregistrat o contributie pozitiva la cresterea PIB, de 1,2 procente