Afacerile si standardul de viata arata mai bine la nord de Dunare
Companiile, institutiile statului si oamenii de rand se descurca mai bine in Romania decat in Bulgaria. O spun si statisticile, dar se vede si cu ochiul liber. Din pacate, la capitolul imagine internationala, inca suntem la coada. Acum doi-trei ani, in marea majoritate a clasamentelor economice, Romania si Bulgaria erau umar la umar. Ba aveam noi un mic avantaj, ba ne depaseau ei cu cateva procente, dar, pe ansamblu, cele doua state din nordul Balcanilor pareau surori gemene. Problemele se iveau atunci cand venea vorba de criteriile politice ori de adaptarea legislatiei la cea occidentala. Romania era mai mereu, din acest punct de vedere, codasa in cursa in doi spre Uniunea Europeana si primea amenintari mai mult sau mai putin voalate cu decuplarea de mai ascultatoarea Bulgarie. Putine s-au schimbat de atunci in acest domeniu. Daca ii intrebi pe vestici, tot noi suntem mai corupti, mai delasatori, mai nepunctuali si mai incapatanati. Dar cand ne uitam la starea economiei celor doua tari si la modul in care traiesc locuitorii acestora, lucrurile stau cu totul altfel decat in 2002-2003. Ce-i drept, anul trecut Bulgaria a reusit sa atraga cu circa 14% mai multe investitii straine pe cap de locuitor, a avut o rata a inflatiei de mai mult de doua ori mai mica decat a Romaniei si, nu in ultimul rand, a atras milioane de turisti straini si venituri de miliarde in acest domeniu. Dar cam atat. In schimb, la nord de Dunare, PIB-ul pe cap de locuitor si salariul mediu au fost mai mari, s-au vandut incomparabil mai multe masini noi si s-au construit cu circa 40% mai multe locuinte raportat la populatie.

O privire aruncata pe piata de retail ori pe cea media, la numarul de computere aflate in uz ori la rata criminalitatii de la noi si de la ei arata din nou diferente enorme, tot in favoarea tarii noastre. Cine si cum poate utiliza, insa, aceste atuuri pentru a construi o imagine reala (implicit mai buna) a Romaniei in vestul Europei? In opinia lui Felix Tataru, director general al GMP Advertising, desi guvernele Romaniei cheltuie zeci de milioane de euro pentru comunicare, nu s-a gasit nimeni care sa se ocupe de o strategie permanenta de comunicare, coerenta si cu obiective clare. El crede ca daca actuala clasa politica va intelege asta, asa cum cea din Bulgaria a inteles deja, probabil ca vor incepe si altii de prin alte parti sa auda si sa vada ca Romania este din multe puncte de vedere mai bine pregatita decat vecina.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri