Preturile de consum au scazut cu nesemnificativ in iulie (0,05%), in conditiile in care preturile marfurilor alimentare s-au diminuat cu 0,3%, la produsele nealimentare a fost consemnata o stabilizare, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%. Astfel, inflatia anuala a urcat la 0,95%, potrivit INS.
Inflatia anuala a urcat astfel in iulie de la 0,66%, consemnat in luna anterioara, si aproape a atins nivelul din luna mai (0,94%), in conditiile in care in aprilie a fost inregistrat cel mai ridicat nivel din acest an, de 1,21%, pe fondul bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, cand preturile de consum au urcat cu doar 0,11%. Cresterea medie a preturilor pe total, in ultimele 12 luni (august 2013 - iulie 2014) fata de precedentele 12 luni (august 2012 - iulie 2013), determinata pe baza IPC, este 1,5%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 1,4%.
In luna iulie, fata de luna anterioara, preturile marfurilor alimentare au scazut 0,3%, tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%, in timp ce preturile marfurilor nealimentare au ramas relativ stabile, informeaza Mediafax.
"Evolutia preturilor de consum in luna iulie exprima faptul ca si in acest an (cel putin pana acum) productia agro-alimentara a consemnat un nivel bun (similar cu cel din 2013), dar si faptul ca presiunile inflationiste pe segmentul core se mentin reduse, in contextul intarzierii relansarii investitiilor", mentioneaza Andrei Radulescu, senior economist la Banca Transilvania
Citeste si:
In acelasi timp, analistii BCR-Erste Group considera ca presiunile inflationiste vor ramane slabe, inflatia anuala aflandu-se deja de la inceputul acestui an sub tinta BNR, in timp ce inflatia CORE2 ajustat a intrat de ceva timp in teritoriul negativ. In acest context, analistii Erste se asteapta la continuarea relaxarii monetare si nu exclud o noua taiere a dobanzii cheie pana la finalul anului, cu 25 de puncte de baza, si reduceri ale rezervelor minime obligatorii.
Cele mai importante scaderi de preturi
Cele mai importante scaderi de preturi au fost inregistrate la citrice si alte fructe meridionale (-2,57%), cartofi (-2,33%), legume si conserve de legume (-2,3%) si zahar (2,02%), dar si la energia electrica (-2,17%). Pe de alta parte, cele mai mari cresteri de preturi au fost operate la oua (1,78%) si la gaze (2,39%).
BNR a redus inca o data prognoza de inflatie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an si de la 3,3% la 3% pentru 2015, si a anuntat prognoze privind rata medie a inflatiei de 1,4% in acest an si 2,4% anul viitor.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: