Grupul Bega, condus de Emil si Marius Cristescu, a inaugurat la jumatatea acestei luni un parc de aventura, precum si un loc de joaca pentru copii, ambele amenajate in cadrul complexului Arsenal Park de la Orastie. Obiectivele sunt parte a unui proiect de agrement in valoare de 6 milioane de euro, care mai include o pista de biciclete cu o lungime de 9 kilometri, tiroliana de 600 de metri, patinoar, skate park si centru de echitatie. Investitiile in cele doua obiective - parcul de agrement si locul de joaca - ajung la 3 milioane de lei, potrivit Mediafax.

"Marea problema a tuturor statiunilor din Romania este ca nu prea ai ce face in ele. Statiunile nu ofera posibilitati de distractie pentru toti membrii familiei. Si atunci noi am preferat ca prima data sa dezvoltam partea de distractie si dupa aceea sa dezvoltam partea de cazare. Arsenal Park va deveni un parc de distractie pentru toti cei cazati in zona, inclusiv pentru alte statiuni. Faptul ca este in apropiere de autostrada poate constitui un punct de oprire pentru toti cei care vin cu familia si trec spre Vest sau care vin din Vest si trec spre Bucuresti", a declarat Marius Cristescu.

El se asteapta ca traseul de catarat sa atraga zilnic peste 300 de persoane in weekend, numar care sa creasca cu inca 500 de vizitatori zilnic dupa ce vor fi inaugurate un centru spa si un aqua parc interior si exterior. Termenul avansat pentru inaugurarea celor doua obiective este iunie-iulie anul viitor. Aventura Park Arsenal din Orastie dispune de 6 trasee de catarat de dificultate progresiva, accesibile pentru diverse categorii de varsta si cu diverse abilitati sportive, 77 de platforme si elemente de catarare dispuse la inaltimi care ating de la 3 metri pana la 30 de metri. Au fost amenajate doua trasee galbene pentru copii mai mari de opt ani si pentru incepatori, doua trasee verzi usoare, unul albastru de dificultate medie si unul rosu, cu grad de dificultate ridicat.

Mai multe obiective sunt vizate in cadrul acestui proiect

Structura de agrement care face obiectul intregului proiect in valoare de 6 milioane de euro cuprinde 9 kilometri de piste de biciclete si plimbare asfaltate, turn pentru sporturi extreme cu inaltimea de 40 de metri, de pe care va porni o tiroliana de 600 de metri, dar si un dispozitiv pentru bungee jumping, patinoar sintetic, skate park din beton cu suprafata 1.500 de metri si un centru echitatie. Acestora li se vor adauga un centru Spa si o sala de sport multifunctionala. "Acum se lucreaza la cei 9 kilometri de piste de biciclete, care vor fi gata pana la sfarsitul anului, skate park-ul si patinoarul vor fi inaugurate pana la finele lunii octombrie si centrul de echitatie va fi deschis la sfarsitul lunii noiembrie. Tiroliana va deveni functionala la inceputul anului viitor, in aprilie va fi gata si sala de sport si aqua park-ul va fi inaugurat in iulie", a precizat Marius Cristescu.

Proiectul este co-finantat prin REGIO - Programul Operational Regional 2007-2013: Fondul European de Dezvoltare Regionala 55,33%, bugetul de stat 4,67%, iar restul, contributia beneficiarului (40%), in baza contractului de finantare incheiat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Arsenal Park este un complex de vacanta cu 200 de locuri de cazare, in care turistii pot practica diverse activitati, printre care instructie militara, lupte de airsoft si paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft si paintball, tir cu arcul, plimbari cu transportorul senilat, concursuri de drezina, inchiriere masini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sala de fitness, saune finlandeze si cu infrarosu, o piscina cu dispozitive de masaj in apa si cu inot contracurent, o camera de relaxare si camere pentru masaj si tratamente corporale. Intins pe o suprafata de 88 de hectare, Arsenal Park este si cel mai mare muzeu de tehnica militara din Romania in care sunt prezentate 70 de tunuri, TAB-uri, transportoare senilate, dispozitive antiracheta, mitraliere si tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanta militara, o locomotiva, trenuri de mina, un avion IAR’93, un avion AN-2 si un MIG 21, dar si un elicopter Kamov Ka 26.

Sursa foto: Shutterstock.com/Pista pentru biciclisti