Cresterea resursei de energie electrica s-a datorat in principal majorarii productiei cu 9,1%. Astfel, productia din termocentrale a fost de 19 miliarde KWh, in crestere cu 2,9%, cea din hidrocentrale a inregistrat un plus de 22,3%, la 14,34 miliarde KWh, iar cea din centralele nuclearo-electrice a scazut cu 0,8%, la 8,6 miliarde KWh.

In aceeasi perioada, productia din centralele electrice eoliene a fost de 3,38 miliarde KWh, in crestere cu 66,8 milioane KWh fata de aceeasi perioada a anului precedent, iar energia solara produsa in instalatii fotovoltaice a fost de 1,1 miliarde KWh, in crestere cu 741,3 milioane KWh fata de primele noua luni ale anului trecut.

Exportul de energie, in crestere

In ceea ce priveste consumul final de energie electrica, iluminatul public a inregistrat o scadere cu 25,2%, iar consumul populatiei s-a redus cu 0,9%. Exportul de energie electrica a fost de 5,34 miliarde KWh, in crestere cu 4,29 miliarde KWh. Consumul propriu tehnologic in retele si statii a fost de 4,5 miliarde KWh, cu 4,1% mai mic decat in primele trei trimestre din 2013.

In primele noua luni ale anului, resursele de energie primara au crescut cu 3%, totalizand 23,7 milioane tone echivalent petrol (tep). Productia interna a insumat 16,3 milioane tep, in crestere cu 0,6% fata de aceeasi perioada a anului precedent, iar importul a fost de 7,4 milioane tep, cu 8,8% mai mare.