In perioada similara a anului trecut, Egiptul a cumparat 3,1 milioane tone de grau, potrivit lui Mamdouh Abdel-Fattah, vicepresedintele Autoritatii Generale pentru Aprovizionare (GASC), citat de publicatia egipteana Ahram.

In anul fiscal 2013/2014, care s-a incheiat la 30 iunie anul acesta, Egiptul a achizitionat in total 5,46 milioane tone de grau. Productia locala a fost de 3,7 milioane de tone. Franta a fost principalul exportator de grau catre Egipt in a doua jumatate a anului 2014, cu livrari de circa un milion de tone (36% din cantitatea totala), urmata de Romania cu 780.000 de tone (26,8%) si Rusia cu 765.000 de tone (26,3%), a spus Abdel-Fattah.

Graul romanesc a fost achizitionat la preturi intre 255,88 dolari/tona si 263,35 dolari/tona, fara taxe asiguratorii. Potrivit reprezentantului GASC, Egiptul are in acest moment suficiente rezerve de grau pana in aprilie anul viitor, luna in care incepe recoltarea cerealelor pe piata locala.