Portofelul electronic, alternativa la tichetele de masa emise pe hartie, va avea un suport asemanator cardului bancar, conform unei hotarari aprobate, miercuri, de Guvern. Angajatorii vor stabili impreuna cu reprezentantii sindicatelor sau ai salariatilor, prin contractele colective de munca, clauze privind acordarea alocatiei individuale de hrana sub forma tichetelor de masa, precum si forma suportului acestora, respectiv suport electronic si/sau hartie, conform Mediafax.

In cazul acordarii tichetelor de masa in format electronic, angajatorii vor alimenta portofelul electronic cu valoarea nominala aferenta tichetelor de masa, care va fi folosita exclusiv pentru achizitionarea de produse alimentare, fara a permite efectuarea de operatiuni de retragere de numerar. Actul normativ elimina totodata prevederile care limiteaza utilizarea a maximum doua tichete de masa/zi.

"Un alt element de noutate introdus de actul normativ consta in aplicarea unitara a reglementarilor in cazul salariatilor care lucreaza in regim de tura. Astfel, in cazul in care un angajat lucreaza in ture si timpul de lucru este mai mare de 8 ore/zi, numarul de tichete de masa (indiferent de suportul pe care sunt emise, hartie sau electronic) la care are dreptul pe luna se calculeaza adunand numarul de ore lucrate si impartind aceasta suma la 8. Concret, in actul normativ se mentioneaza ca salariatii vor beneficia lunar de un numar de tichete de masa cel mult egal cu numarul de zile in care sunt prezenti la lucru in unitatea angajatorului, iar acest numar nu poate depasi numarul de zile lucratoare", informeaza Guvernul.