Cu un scor total de 66,6 puncte, Romania se situeaza mai sus in clasamentul de anul acesta decat state precum Portugalia, Franta, Italia, Grecia sau Rusia, insa este devansata, pe langa majoritatea economiilor dezvoltate din Vest, si de state precum Georgia, Botswana, Columbia, Armenia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria sau Jamaica.
La varful clasamentului se plaseaza Hong Kong, care isi mentine suprematia pentru al 21-lea an consecutiv, cu un scor total de 89,6 puncte, Singapore (89,4 puncte) si Australia (81,4 puncte), in timp ce ultimele locuri revin Venezuelei (34,3 puncte), Cubei (29,6 puncte) si Coreei de Nord (1 punct), arata Mediafax.

Punctajul primit de Romania reflecta imbunatatiri in cinci din cele zece criterii in functie de care este calculat indicele libertatii economice. Fata de anul trecut, punctajul este mai mare pentru componentele libertatea fata de coruptie, libertatea cheltuielilor guvernamentale, libertatea muncii, libertatea monetara si libertatea comertului. Reduceri de punctaj se observa pentru libertatea afacerilor si libertatea fiscala, in timp ce scorul pentru libertatea drepturilor de proprietate, a investitiilor si cea financiara a stagnat. La nivel mondial, punctajul mediu al libertatii economice s-a imbunatatit usor in ultimul an, cu 0,1 puncte, atingand nivelul record de 60,4 puncte, se arata in raportul Heritage Foundation.

"Desi ritmul cresterii a incetinit in comparatie cu avansul de 0,7 puncte inregistrat anul trecut, punctajul mediu al economiilor a uract cu aproape un punct fata de scorul consemnat dupa declansarea crizei financiare si economice, recuperand astfel terenul pierdut", se mentioneaza in studiu. Dintre cele 178 de tari pentru care sunt disponibile date, 101 consemneaza imbunatatiri ale indicelui fata de editia de anul trecut, iar 37 de state, printre care Taiwan, Lituania, Georgia, Columbia, Israel, Republica Capul Verde, Muntenegru si Coasta de Fildes, au inregistrat cel mai mare punctaj al liberatatii economice de la lansarea indexului si pana in prezent. Heritage Foundation este o fundatie americana, infiintata in 1973, cu activitati in domeniul cercetarii si educatiei. Prima editie a clasamentului libertatii economice a fost publicata in 1994.