Castigul salarial mediu nominal net a fost in ianuarie de 1.740 lei, in scadere cu 6,8% comparativ cu decembrie, dar in crestere cu 7,1% fata de aceeasi luna din 2014, cele mai mari valori inregistrandu-se in extractia petrolului si a gazelor naturale, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante.

Valoarea castigului salarial mediu nominal net in extractia petrolului brut si a gazelor naturale a fost de 4.594 lei, iar cea din hoteluri si restaurante de 1.005 lei, arata datele publicate marti de Institutul National de Statistica (INS).

"In luna ianuarie 2015, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna precedenta ca urmare a acordarii in luna decembrie 2014 a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sarbatori), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou). De asemenea, castigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedenta ca urmare a nerealizarilor de productii ori incasarilor mai mici (functie de contracte) sau a angajarilor de personal cu castiguri salariale mici", potrivit INS.

Cele mai mari scaderi ale castigului salarial mediu net, intre 20% si 23,5%, s-au inregistrat in activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii), silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura), fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, fabricarea altor mijloace de transport.

De asemenea, reduceri semnificative, intre 15% si 19%, au fost operate in productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, activitati de servicii anexe extractiei, cercetare-dezvoltare, fabricarea hartiei si a produselor din hartie, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice.

Si castigurile din repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, colectarea si epurarea apelor uzate, fabricarea produselor textile, industria metalurgica, extractia carbunelui superior si inferior, tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activitati extractive, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii) au suferit scaderi intre 12% si 15%.

Cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta s-au inregistrat in sectorul economic in activitati de editare (8,4%), activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune (inclusiv inregistrari audio si activitati de editare muzicala; activitati de difuzare si transmitere de programe) (3,0%), activitati de posta si de curier (1,9%), tabacirea si finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor) (1,5%).

Potrivit INS, majorarile s-au datorat in principal acordarii de prime ocazionale, realizarii de productii ori incasari mai mari (functie de contracte) si aplicarii prevederilor legale pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, astfel: administratia publica (2,1%), sanatate si asistenta sociala (1,8%), invatamant (0,7%).

Indicele castigului salarial real a fost in ianuarie de 106,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent si de 92,8% comparativ cu decembrie 2014. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 129,4% cu 10 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna decembrie 2014.

Sursa foto: Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri