Comisia Europeana a acordat Romaniei ajutoare in valoare de 8,5 milioane de euro, in urma inundatiilor din 2014, cand au fost afectate infrastructurile de transport, apa, energie si comunicatii, precum si locuinte si ferme, potrivit unui comunicat CE.

Cele 8,5 milioane de euro vizeaza acoperirea partiala a costurilor aferente operatiunilor de urgenta de reabilitare in urma inundatiilor, precizeaza Comisia Europeana. Aceste ajutoare vor contribui indeosebi la refacerea unor infrastructuri si servicii vitale, vor rambursa costul operatiunilor de urgenta si de salvare si vor acoperi o parte din costurile aferente curatarii regiunilor sinistrate, potrivit Mediafax.

In mai 2014, Romania a fost afectata de inundatii la scara larga care au adus daune infrastructurilor de transport, apa, energie si comunicatii, precum si locuintelor si fermelor. Inundatiile au afectat 30 din cele 42 de judete ale Romaniei, determinand evacuarea localnicilor si provocand pierderi majore in diferite sectoare ale economiei. Multi fermieri si-au pierdut culturile de pe terenurile cultivate, animalele lor fiind inecate, iar drumurile forestiere de acces au fost distruse de ruperea unor baraje. Mai multe scoli, spitale, cladiri publice si bunuri culturale au fost inundate.

Tot in cursul anului trecut, in iulie si august, precipitatiile abundente, inundatiile si alunecarile de teren au afectat peste 126.000 de locuitori din cinci judete ale regiunii Sud-Vest Oltenia. Peste 2.300 de locuinte, 20 de scoli, 9 gradinite si 11 biserici au suferit daune, s-au rupt diguri si baraje si au fost afectate drumuri, poduri, statii de epurare a apelor si sisteme de canalizare. De asemenea, multi fermieri au suferit pierderi uriase de productie, potrivit cererii de ajutor transmisa de Bucuresti Comisiei.

Fondul de solidaritate in 2015 este de 541,2 mil. euro

Totodata, CE a acordat 56 de milioane de euro Italiei, ca urmare a faptului ca, in octombrie si noiembrie 2014, cinci regiuni italiene s-au confruntat cu evenimente meteorologice nefavorabile repetate, cu ploi abundente care au dus la inundatii, torente noroioase si alunecari de teren.

In februarie 2015, autoritatile italiene au solicitat ajutoare financiare din Fondul de solidaritate, raportul lor prezentand in detaliu efectele devastarii, in special in Liguria, unde raurile au iesit din albii, podurile si strazile au fost inundate, iar sectorul economic si sectoarele de productie au suferit daune masive in multe orase, mici si mari, precum Genova. In total, numarul victimelor catastrofei s-a ridicat la 11, iar 3.000 de persoane au trebuit evacuate.

Si Bulgaria va primi ajutoare in valoare de 1,98 milioane de euro dupa ce regiunea Severozapaden - una dintre cele mai putin dezvoltate regiuni ale UE - a suferit foarte mult din cauza inundatiilor din vara anului 2014. Potrivit raportului inclus in cererea de ajutor, au fost inundate 700 de locuinte si cladiri publice, precum si sosele principale si ferme, iar peste 800 de persoane au fost evacuate. Infrastructurile pentru energie, apa si transport, precum si cladiri publice, bunuri din patrimoniul cultural si arii naturale protejate au suferit daune grave.
Ajutoarele au fost acordate din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene.

"Fondul de solidaritate al UE este unul dintre cele mai puternice simboluri ale solidaritatii noastre in vremuri de restriste. In multe cazuri, ajutoarele financiare propuse prin decizia de azi (joi - n.r.) vor ajuta la refacerea unora dintre cele mai putin dezvoltate regiuni ale Europei, demonstrand, totodata, solidaritatea Uniunii Europene cu cele 130 000 de persoane afectate care trebuie sa faca fata consecintelor unor inundatii devastatoare", a declarat comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Cretu, citata in comunicat.

Alocarea anuala totala disponibila pentru Fondul de solidaritate in 2015 este de 541,2 milioane de euro. Prin adaugarea restului alocarii din anul precedent, cuantumul total disponibil in Fondul de solidaritate in 2015 se ridica la peste 895 de milioane de euro. Contributia financiara a fondului este calculata pe baza daunelor directe totale rezultate in urma unei catastrofe. Aceste ajutoare pot fi utilizate doar pentru operatiuni de urgenta si de recuperare esentiale.

Fondul a fost instituit pentru a sprijini statele membre si tarile candidate prin oferirea de ajutoare financiare in urma unor catastrofe naturale majore.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri