Jocul de-a soarecele si pisica dintre Grecia si creditorii internationali se transforma intr-un joc vicios al acuzatiilor, pe masura ce statul elen se apropie de faliment, liderii europeni si cei eleni fiind de acord asupra unui singur lucru, sa nu aiba amprentele pe arma crimei, comenteaza Reuters, citat de Mediafax.

Daca Atena va ramane fara bani si va intra in incapacitate de plata in urmatoarele saptamani, ceea ce pare tot mai posibil, nimeni nu vrea sa fie acuzat ca a impins tara in prapastie sau ca nu a reusit sa o salveze.

Guvernul de stanga al Greciei a identificat deja vinovatul, Germania, cel mai mare contributor al Europei, acuzata ca a impus grecilor politici de austeritate toxice, provocand o criza umanitara.

Guvernele din zona euro pregatesc terenul pentru a da vina pe guvernul fara experienta al premierului Alexis Tsipras pentru ca nu a reusit sa isi respecte angajamentele si a evitat deciziile dificile.

"Facem tot posibilul sa salvam Grecia de ea insasi, dar in final depinde de ei", este mesajul venit de la Berlin, Bruxelles si sediul FMI din Washington.

Tsipras si vocalul ministru de Finante Yanis Varoufakis au incercat la inceput sa formeze o coalitie impotriva Berlinului, cu turnee in Franta, Italia, Marea Britanie, Bruxelles si studiourile de televiziune, dupa ce au fost alesi, dar nu au obtinut niciun sprijin in afara presei.

Premierul a reluat cererile de despagubiri pentru ocupatia nazista a Greciei din perioada 1941-44, evaluate de guvernul elen la 279 miliarde de euro, suma mai mare decat ajutorul de 240 de miliarde de euro din partea zonei euro si a FMI.

Berlinul a raspuns ca a despagubit deja victimele, iar un acord din 1990 cu cele patru puteri victorioase in Al Doilea Razboi Mondial, referitor la unificarea Germaniei, a pus capat cererilor in acest sens.

Cancelarul german Angela Merkel si-a exprimat bunavointa si a incercat sa construiasca o relatie de incredere cu Tsipras, dar a insistat in acelasi timp ca Grecia trebuie sa respecte conditiile creditorilor, care includ reducerea pensiilor si reforme ale legislatiei muncii.

"Trebuie facut tot posibilul pentru ca Grecia sa nu ramana fara bani. Germania este gata sa ofere tot sprijinul care va fi solicitat. Dar reformele trebuie facute", a spus Merkel dupa discutile cu Tsipras de saptamana trecuta.

Investitorii au sperat pentru scurt timp ca angajamentul lui Merkel poate fi similar cu cel al presedintelui Bancii Central Europene (BCE), Mario Draghi, din 2012, ca institutia va face tot ce va fi necesar pentru mentinerea zonei euro.
Dar comentariile cancelarului german pot fi interpretate si ca un exercitiu de evitare a asumarii vinovatiei.

Ministrul german de Finante Wolfgang Schaeuble este in mod deschis sceptic ca Atena poate evita iesirea din zona euro.

Ministrii de Finante din zona euro au aratat clar, la intalnirea de la Riga de vineri, ca sunt departe de un acord cu Grecia, au respins categoric solicitarea lui Varoufakis pentru acordarea unor fonduri anticipate pentru reforme partiale si au refuzat sa discute despre finantarea pe termen lung si acordarea unor termeni mai favorabili de plata a datoriilor, pana cand Grecia nu va semna si implementa un plan complet de reforme.

Varoufakis sustine ca statele europene au ajutat Grecia pentru a a-si salva de fapt bancile care au acordat imprumuturi riscante si a extins vina si asupra BCE, pe care o acuza ca asfixiaza statul elen prin privarea bancilor de lichiditati si limitarea finantarii pe termen scurt a guvernului.

Presedintele BCE Mario Draghi a replicat in Parlamentul Europeana ca sprijinul institutiei destinat Greciei s-a ridicat la circa 110 miliarde de euro, iar legislatia nu ii permite sa finanteze guverne.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, unul dintre parintii monedei unice, vrea sa sprijine Grecia pana in ultimul moment. Plecarea unui membru al zonei euro ar fi o lovitura dureroasa pentru pozitia uniunii monetare la nivel mondial si un precedent periculos, incurajand investitorii sa speculeze impotriva unor alte state membre, in cazul unor crize viitoare.

Chiar daca Grecia va raman in zona euro, un default al acesteaia ar fi unul dintre cele mai dificile momente din istoria Uniunii Europene.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri