Dascalu sustine ca produsul intern brut (PIB) ar trebui sa creasca in acest an cu 3,3%, in crestere usoara fata de prognoza anterioara, de 3,1%. Pentru 2016, in schimb, prognoza bancii a fost revizuita considerabil, de la 2,9% la o crestere de 4,1% din PIB. Economistul ING mizeaza pe taierile de TVA anuntate de Guvern, care vor avea un efect stimulativ pentru economie.

De asemenea, ING Bank a revizuit si prognoza de inflatie, indicele preturilor de consum urmand sa ajunga in teritoriu negativ in acest an, la -0,3%, in timp ce in 2016 va atinge 0,5%.

Cum arata prognoza FMI pentru economia Romaniei

Potrivit ultimului raport al FMI, economia Romaniei va avansa in acest an cu 2,7%, pognoza fiind identica cu cea a expertilor FMI de la finalul vizitei la Bucuresti din februarie. In editia anterioara a raportului World Economic Outlook, FMI anticipa ca economiei Romaniei va creste cu 2,5% in acest an. Expertii FMI notau in luna februarie, la finalul misiunii FMI la Bucuresti privind consultarile periodice potrivit articolulului IV din statutul institutiei, ca avansul economic din acest an va fi sustinut in principal de consolidarea consumului privat, pe fondul cresterii salariului real, al preturilor scazute la petrol si al unor rate ale dobanzii aflate la niveluri minime record.

FMI: Economia Romaniei va creste cu 2,7% in acest an

FMI: Economia Romaniei va creste cu 2,7% in acest an

FMI estimeaza pentru anul viitor un avans de 2,9% al economiei romanesti. Rata medie anuala a inflatiei se va situa la 1% in 2015, in conditiile in care in luna octombrie a anului trecut, FMI anticipa ca preturile de consum vor avansa cu 2,9%. Fondul prognozeaza ca inflatia va accelera cu 2,4% anul viitor. Deficitul de cont curent se va situa in acest an la 1,1% din PIB si la 1,5% din PIB anul viitor, potrivit raportului FMI. In luna octombrie a anului trecut, institutia prognoza un deficit de 1,8%. FMI anticipeaza ca rata somajului va scadea usor anul acesta, de la 6,8% in 2013 la 6,7%, si se va mentine la acest nivel si anul viitor.

Sursa foto: Mediafax Foto