Exportul de lemn neprelucrat din Romania este sub un milion de metri cubi anual, iar cel de produse din lemn - peste sapte milioane de metri cubi, ambele cifrand aproximativ doua miliarde de euro, a declarat presedintele Asociatiei Forestierilor din Romania (ASFOR), Nicolae Tucunel.

Presedintele ASFOR, Nicolae Tucunel, arata, intr-un comunicat, ca in Romania se recolteaza anual cantitatea de aproximativ 19 milioane metri cubi de masa lemnoasa, din care 12 milioane metri cubi se prelucreaza industrial, iar diferenta de sapte milioane metri cubi este destinata incalzirii si altor utilizari, noteaza Mediafax.

Din cantitatea destinata industriei, se exporta anual ca lemn brut (busteni) 0,8 milioane de metri cubi, in timp ce diferenta se prelucreaza in cherestea, furnir, panouri din lemn masiv si diferite tipuri de placi (PAL, MDF, Panel). In cadrul procesului tehnologic, se pierde aproximativ 20 la suta din masa lemnoasa, iar din cei aproximativ noua milioane de metri cubi ramasi, industria mobilei din Romania preia doar 1,6 milioane de metri cubi, restul de 7,4 milioane de metri cubi de produse mergand spre export, a explicat Nicolae Tucunel.

"Aceste produse (cantitatea de 7,4 milioane de metri cubi, n.r.) nu au desfacere in Romania", a declarat acesta. El a mai aratat ca, pe pietele externe, produsele din lemn romanesc se vand, in medie, la preturi de peste 12 ori mai mari decat pretul mediu al lemnului vandut pe picior, Astfel, daca lemnul pe picior este vandut la un pret mediu de 123 de lei/ metru cub, pretul mediu al produselor vandute in fara este de 1.600 de lei/ metru cub, dar sunt si produse care se vand cu peste 2.000 de lei/ metru cub.

Pietele externe traditionale ale Romaniei sunt in Orinetul Mijlociu si Indepartat, Africa de Nord si Europa, iar in ultimii doi - trei ani, pe fondul ultimelor evolutii politice, Romania vinde mai mult in Emiratele Arabe Unite, Japonia si China, si mai putin in alte tari arabe si Europa. Romania si importa lemn, dar nu in cantitati foarte mari, in 2014 fiind vorba de un milion de metri cubi de bustean, in principal din tarile vecine: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croatia, a mai spus presedintele ASFOR.

Potrivit lui Tucunel, importurile se fac in principal pentru a mai acoperi din nevoile interne, pentru ca "industria de lemn romaneasca este obisnuita sa cumpere mai ieftin", astfel ca producatorii prefera sa vanda in afara. "Chiar daca face si importuri de lemn, Romania a fost intotdeauna un exportator net. Este de remarcat ca la aceasta data productia industriei lemnului din Romania se situeaza la cel mai inalt nivel istoric, atat ca valorificare a masei lemnoase, cat si sub aspectul productivitatii randamentelor si preturilor obtinute pe pietele noastre traditionale", se arata in comunicatul ASFOR.

Tucunel a precizat ca, daca ne laudam cu exporturi de peste 50 de miliarde de euro in 2014, la acestea a contribuit si industria lemnului cu aproximativ doua miliarde de euro, in conditiile in care cifra de afaceri a industriei lemnului din Romania este de circa 4,5 miliarde de euro.

Intreruperea chiar temporara a unor relatii comerciale ale producatorilor romani cu partenerii externi "ar produce un blocaj general, ceea ce va determina o scadere semnificativa a pretului lemnului pe picior, cu pierderi mari pentru detinatorii de paduri si cu afectarea grava pana la faliment a multor agenti economici", se mai spune in comunicatul ASFOR, presedintele asociatiei adaugand ca interzicerea exportului ar fi o masura "total impotriva domeniului".

"Daca se inchid astfel de fabrici, nu mai repornesc. Nu poti sa omori un domeniu si o industrie de acest nivel", a mai declarat Tucunel.
ASFOR precizeaza ca in exploatari forestiere si industria de prelucrare a lemnului activeaza 12.000 de agenti economici, sunt angajati peste 100.000 de oameni, iar cifra de afaceri realizata anual este de peste 18 miliarde lei.

Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca Guvernul intentioneaza sa interzica, pe o perioada limitata, exporturile de orice fel de masa lemnoasa neprelucrata, procedura fiind deja pregatita printr-un proiect de ordonanta de urgenta care a fost insa blocat in discutii la Ministerul Justitiei. El a precizat ca a avut o discutie in acest sens cu ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu.

"Am solicitat inca de aseara doamnei ministru Gavrilescu, si, sigur, cu Departamentul pentru Relatii Europene, cu Economia si cu Justitia, sa adoptam azi o ordonanta de urgenta prin care sa interzicem pe un termen limitat exportul de orice fel de masa lemnoasa neprelucrata. Din pacate, inteleg ca, Justitia, nu ati gasit solutia, restul la dumneavoastra s-a blocat", a spus Ponta, miercuri, la inceputul sedintei de Guvern.
El le-a cerut reprezentantilor Ministerului Justitiei sa gaseasca o solutie juridica pana saptamana viitoare, avertizandu-i ca, in caz contrar, isi pot gasi de lucru in alta parte.

"Eu vreau sa va rog, pana saptamana viitoare, sa gasiti o solutie sau sa va gasiti toti de la Justitie altceva de lucru! Pana saptamana viitoare, vreau sa veniti cu solutia legislativa temporara pana cand avem o solutie pe termen lung, cu siguranta. Cred ca, daca va puneti mintea la contributie, treceti peste «Nu»-ul traditional si gasiti o solutie", a aratat prim-ministrul.

Anuntul lui Ponta a fost facut dupa ce, marti, proiectul de modificare a Codului silvic, initiat in vara anului trecut de 125 de parlamentari PSD si trimis inapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat in dezbatere la comisiile Camerei Deputatilor. Deputatii din comisiile juridica, de agricultura si mediu au respins insa cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic. Camera Deputatilor este forul decizional privind propunerea legislativa, pe care Senatul a readoptat-o in aceeasi forma, dupa ce presedintele a trimis-o spre reexaminare.

La sfarsitul saptamanii trecute, in mai multe localitati au fost organizate proteste pe tema defrisarilor, iar presedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul sa fie discutat in urmatoarea sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT).

Sursa foto: Shutterstock / Woodpile

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri