O treime dintre romani considera ca preturile la produsele alimentare si bauturile non-alcoolice vor ramane la fel in ciuda scaderii TVA de la 24% la 9%, in timp ce un procent similar crede ca preturile nu se vor micsora pe masura diminuarii TVA, arata un studiu realizat de compania de cercetare de marketing iSense Solutions.

Pe de alta parte, 95% dintre romani au aflat deja de decizia scaderii TVA pentru toate categoriile de produse alimentare si bauturi non-alcoolice, incepand cu 1 iunie 2015.

De asemenea, 65%, considera ca doar anumiti comercianti vor reduce preturile la produsele alimentare. Cei mai multi isi pun sperantele in hipermarketuri si supermarketuri, 75% dintre ei asteptandu-se sa observe cele mai mari reduceri la alimente in astfel de magazine.

„Romanii asteapta de mult timp reducerea TVA la alimente, masura implementata deja cu succes in multe tari din Europa. Cu toate acestea, o mare parte dintre ei este neincrezatoare ca aceasta masura va fi aplicata corect de catre toti comerciantii. Acest moment este unul cheie: neincrederea consumatorilor trebuie adresata de catre comercianti, ceea ce va contribui la un comportament mai relaxat al romanilor atunci cand vine vorba de cumparaturi", este de parere Traian Nastase, Managing Partner iSense Solutions.

85% dintre romani isi doresc ca alimentele si bauturile non-alcoolice sa aiba doua etichete dupa intrarea in vigoare a legii: una care sa contina pretul vechi si alta cu pretul redus. De asemenea, sunt asteptate reclame TV care sa informeze populatia asupra noilor preturi.

„Consumatorii asteapta de la comercianti sa comunice cat mai transparent modul in care implementeaza reducerea TVA la alimente. Astfel, 27% dintre ei isi doresc sa vada reclame despre modificarile preturilor. Cei care vor aplica si vor comunica corect scaderile de preturi vor avea un avantaj competitiv si vor castiga increderea consumatorilor", afirma Andrei Canda, managing partner al companiei de cercetare de marketing iSense Solutions.

Scepticismul romanilor creste si mai mult in cazul restaurantelor. Potrivit studiului iSense Solutions, 6 din 10 cred ca preturile din restaurante nu se vor micsora foarte mult, deoarece acestea includ prelucrarea alimentelor si serviciile oferite, care nu sunt vizate de reducerea TVA.

Studiul a fost realizat online de catre compania iSense Solutions in cadrul Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4,97%, la un nivel de incredere de 95%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri