Fostul ministru de finante, social democratul Mihai Tanasescu, a declarat, luni, la Money Channel, ca Fondul Proprietatea va functiona incepand din trimestrul al doilea 2007 si apreciaza totusi ca acest organism va contribui la cresterea deficitului bugetar.

"Fluctuatia la bursa a titlurilor Fondului Proprietatea reprezinta un risc pentru cetatean", a afirmat Tanasescu.

Presedintele Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor este de parere ca inflatia in acest an va ajunge la 6-6,5%, iar cresterea economica este neconsolidata.

In privinta privatizarii CEC, fostul ministru de finante considera ca ar trebui sa existe un mix intre stat si un potential investitor.

In cursa pentru privatizarea CEC au ramas doi investitori National Bank of Greece si OTP Bank, Ungaria. Presedintele Comisiei de Privatizare a CEC, ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, a anuntat la sfarsitul lunii iulie ca termenul estimat pentru depunerea ofertelor financiare imbunatatite pentru CEC era 31 august 2006. Ulterior insa, cele doua companii au solicitat un audit al rezultatelor financiare ale CEC, pe primele sase luni ale acestui an. Dupa finalizarea auditului, Comisia de privatizare va formula instructiunile pentru depunerea ofertelor financiare imbunatatite catre cei doi investitori interesati.