"Preturile de consum, masurate prin indicele preturilor de consum (IPC), au fost mai mari in medie cu 0,5%, in luna mai comparativ cu luna aprilie 2015. Determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC), cresterea a fost de 0,6%", se arata intr-un comunicat al INS, informeaza Mediafax.

Alimentele s-au scumpit in mai cu aproape 1%, iar marfurile nealimentare si serviciile au avut costuri majorate cu 0,3% fiecare. Cele mai mari scumpiri fata de aprilie au fost consemnate la cartofi si fructe proaspete, cu cate 13%, fructe si conserve din fructe - 6,94%, precum si la legume si conserve din legume - 5,14%. In schimb s-au ieftinit ouale cu 4% si fasolea boabe si alte leguminoase cu aproape 2,74%.

La marfurile nealimentare, combustibilii au avut preturile cu cea mai mare crestere, de 1,25%, urmati de incaltaminte, autoturisme si piese de schimb, energie electrica, gaze si incalzire centrala, fiecare categorie cu o scumpire de 0,3%. Pentru servicii, tarifele au crescut cel mai mult la transportul aerian si la telefonie, cu cate 0,66%.

Citeste si:

Comparativ cu decembrie anul trecut, preturile alimentelor au urcat cu 2,5%, ale marfurilor nealimentare cu 1,55%, iar ale serviciilor cu 1%.

Rata anuala a inflatiei s-a situat la 1,2%, masurata prin IPC, si la 1,3%, prin IAPC. "Cresterea medie a preturilor de consum in ultimele 12 luni (iunie 2014 - mai 2015) fata de precedentele 12 luni (iunie 2013 - mai 2014), calculata pe baza IPC, este de 0,9%. Determinata pe baza IAPC, cresterea este de 1,1%", se spune in comunicat.

Sursa foto: Monede/Shutterstock.com