Fondurile au fost obtinute printr-o alocare suplimentara din cadrul Programului Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" 2007-2013 (POSCCE), cofinantat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare. Instrumentele financiare finantate din fonduri structurale sunt implementate in Romania de catre Fondul European de Investitii (FEI), parte din Grupul Bancii Europene de Investitii, se arata intr-un comunicat al FEI, scrie Mediafax.

Suma de 50 milioane euro se adauga bugetului deja alocat celor cinci banci participante, respectiv Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank si Raiffeisen Bank. Acestea vor acorda in cadrul instrumentului noi credite in valoare totala de 250 de milioane de euro pana la incheierea implementarii. Pana in prezent au fost deja acordate credite de circa 130 milioane euro din total, in baza finantarii initiale din 2014. Imprumuturile vor fi acordate direct de catre banci in conditiile prevazute in schema relevanta de ajutoare de minimis.

"Ne bucura reconfirmarea faptului ca instrumentele financiare finantate din fonduri structurale raspund nevoilor intreprinderilor mici si mijlocii din Romania in aceasta perioada dificila. (...) Acum, ca am demonstrat ca fondurile structurale pot fi utilizate eficient pentru a sustine accesul IMM-urilor la finantare, statele membre pot porni de la o baza solida pentru a implementa in continuare acest tip de instrumente in noua perioada de programare", a declarat in comunicat Hubert Cottogni, director adjunct al FEI.

Citeste si:

IMM-urile vor putea accesa astfel credite pentru investitii si capital de lucru, beneficiind de o dobanda redusa semnificativ fata de nivelul pietei si de cerinte reduse de garantii. Alt instrument financiar care a fost finantat din POSCCE este garantia de portofoliu (instrument finalizat), prin care s-au acordat aproape 3.000 de finantari noi in valoare totala de 300 milioane euro.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o initiativa comuna a Comisiei Europene si a Bancii Europene de Investitii, care are ca obiectiv cresterea accesului la finantare pentru IMM-urile din Uniunea Europeana in cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013. In prezent, la nivel Uniunii Europene, FEI gestioneaza 14 fonduri de participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel national si alte 7 la nivel regional.

Sursa foto: Shutterstock / Contract de leasing