Declinul preturilor de consum in Romania a incetinit in iulie la 1,3%, de la 1,6% in luna iunie, cand rata anuala a inflatiei a intrat in teritoriu negativ pentru prima oara in ultimii 25 de ani, potrivit mediei estimarilor analistilor intervievati de Reuters.

Preturile de consum au scazut in iunie cu aproape 3% fata de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente si bauturi la 9% de la 1 iunie, iar rata anuala a inflatiei a ajuns in teritoriu negativ, la -1,6%, pentru prima data in ultimii 25 de ani, influentata de ieftinirea alimentelor cu 6,4%, potrivit datelor INS, scrie Mediafax.

Guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, a anticipat inainte de publicarea datelor referitoare la inflatia din luna iunie ca acestea vor indica o reducere a preturilor de peste doua puncte procentuale comparativ cu luna precedenta, in timp ce indicele anual va cobori la peste -1%.

El a reiterat ideea ca in Romania nu se poate vorbi despre deflatie, intrucat ar presupune ca preturile scad treptat, iar populatia nu mai cumpara, in asteptarea unor scaderi si mai mari de preturi. La 1 iunie a intrat in vigoare reducerea TVA la alimente, de la 24% la 9%.
Toti cei noua analisti intervievati de Reuters se asteapta ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) sa mentina dobanda de politica monetara la minimul record de 1,75%, la sedinta programata pe 4 august.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat pe 1 iulie, dupa decizia de mentinere a dobanzii cheie la 1,75% si a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele bancilor la 8% pentru lei si 14% pentru valuta, ca institutia ia in calcul o reconsiderare prudenta a politicii monetare, prin modificarea calendarului de relaxare a politicii, respectiv de aliniere a ratelor rezervelor minime obligatorii la nivelul european, intrucat trebuie sa echilibreze programul fiscal.

Isarescu a precizat ca reconsiderarile se refera la nivelurile pe care BNR le urmareste in final in ceea ce priveste rata de politica monetara, rata rezervelor minime obligatorii, coridorul de variatie, dar si alti indicatori, precum datoria neta.

"Pe de alta parte, reconsiderarea se refera la calendar. Cred ca, in final, cand vom veni cu o gandire noua, ne vom referi in principal la calendarul de luare a unor decizii. Noi am anuntat ca avem un obiectiv, sa venim cu rezervele minime obligatorii la standarde europene, care sunt in jur de 2%. Probabil ca eram ambitiosi, vom fi mai putin ambitiosi", a spus atunci seful BNR.

Isarescu a atras atentia ca dozajul in politica monetara este esential, avand in vedere ca orice decizie are efect pe o perioada mai mare, de 1-2 ani, iar la momentul deciziei exista "o pondere mai mica sau mai mare de necunoscut in viitor". Analistii intervievati de Reuters mai anticipeaza ca economia Romaniei va inregistra o crestere de 4,1% in trimestrul al doilea si de 3,7% pe ansamblul anului 2015.

Produsul Intern Brut al Romaniei a crescut in termeni reali in primul trimestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut, cu 4,3% ca serie bruta, respectiv cu 4,2% ajustat sezonier. Bugetul pentru anul in curs a fost fundamentat luand in calcul o crestere a PIB de 2,5%. Estimarile din luna mai ale Comisiei Nationale de Prognoza iau in calcul un avans de 3,3%.

Comisia Europeana a imbunatatit la inceputul lunii mai estimarile de crestere economica a Romaniei, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,8% pentru 2015 si cu 0,4 puncte, la 3,3% pentru 2016, datorita consumului intern solid si revenirii investitiilor, potrivit prognozei de primavara a institutiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri