Romania s-a plasat pe locul doi in lume in topul primelor zece tari ale caror guverne au facut reforme si au imbunatatit mediul de afaceri in 2006, arata raportul intitulat “Doing Business 2007” al Bancii Mondiale, remis NewsIn. De asemenea, Romania se situeaza pe locul sapte in lume pentru usurinta cu care se deschide o afacere si in primele 12 tari cu progrese in legislatia falimentului.

Romania a facut un salt de 22 de locuri, urcand din pozitia 71 pe locul 49 intr-o ierarhie a Bancii Mondiale care masoara conditiile in care se desfasoara afacerile intr-o tara. In plus, "pentru a incuraja afacerile si incadrarea pentru prima oara a angajatilor, Romania a adoptat un nou Cod al Muncii care permite contractelor la termen sa se extinda pana la sase ani. Romania si-a simplificat si tranzactiile comerciale transfrontaliere. Verificari ulterioare permit acum vamilor sa elibereze marfurile importatorilor, iar continutul containerelor este verificat dupa ce acesta ajunge la depozit. Astfel, timpul pe care comerciantii il consuma pentru a satisface toate reglementarile a fost redus la jumatate, pana la 14 zile, in acord cu media europeana", spune Banca Mondiala.

Banca evalueaza reglementarile cu care se confrunta investitorii in zece categorii, care includ inceputul unei afaceri, obtinerea licentelor, angajarea salariatilor, inregistrarea proprietatilor si protectia investitorilor. Raportul masoara de asemenea si reglementarile privind creditarea, taxele, comertul exterior, puterea contractelor comerciale si inchiderea unei afaceri. Pozitia in clasamentul general al conditiilor de afaceri este determinata printr-un scor mediu care evaluaza toate aceste criterii.

Locul sapte pentru usurinta cu care se deschide o afacere

In Romania un intreprinzator are nevoie de 11 zile pentru a obtine actele necesare inceperii unei afaceri si completeaza cinci proceduri, ceea ce plaseaza Romania pe un foarte bun loc sapte din 175 de tari. Guvernul de la Bucuresti este dat ca exemplu de reusita pentru adoptarea unei legi prin care a transferat de la judecatori la notari responsabilitatea inregistrarii firmelor. In Romania, costul pentru inregistrarea unei firme, raportat la venitul pe cap de locuitor, este de 4,4%, dar nu este cerut un capital minim pentru inceperea unei afaceri.

Potrivit Bancii Mondiale, pentru o reforma eficienta in acest domeniu este nevoie eliminarea cerintelor minime de capital pentru o firma nou infiintata, transformarea inregistrarii unei firme intr-un proces administrativ si nu judecatoresc si publicarea online a informatiilor de inregistrare.

Pentru inceperea unei afaceri in Australia este nevoie de doua proceduri, care consuma doar doua zile, la polul opus aflandu-se Surinam, unde este nevoie de 694 de zile pentru inregistrarea unei firme.

Romania isi protejeaza investitorii mai bine ca Franta sau Germania

Romania a primit pentru protectia investitorilor “nota” 6, dar se situeaza in clasament mai bine ca multe tari din UE si se pozitioneaza pe locul 33 din 175 de tari din acest punct de vedere, mai arata raportul “Doing Business 2007”. Romania a obtinut un indice de protectie al investitorilor de 6 din 10, care a fost mai mare decat cel obtinut de Franta, Grecia, Germania, Ungaria, Olanda, Spania, Suedia, Elvetia sau Italia, arata raportul Bancii Mondiale. “Doing Business 2007” mai arata ca Romania a adoptat, in perioada 2005-2006, reforme pozitive pentru protectia investitorilor.

Romania are 9 puncte din 10 pentru transparenta din actiunile unei companii si un indice al responsabilitatii uni director de companie de 5. Pentru usurinta cu care actionarii unei companii pot beneficia de materialele necesare, in cazul unui proces cu compania, si pot cere sa fie inspectate anumite activitati ale companiei, Romania a primit o “nota” de 4 dintr-un maximum de 10.

Media indicelui de protectie al investitorilor din zona Europei de Est si Asiei Centrale, in care este inclusa si Romania, este de 4,8. “Nota” acordata Romaniei a fost de 6 si coincide cu media inregistrata de tarile membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

In tarile dezvoltate protectia investitorilor este asigurata de reguli interne ale companiilor si de avocati. tarile in curs de dezvoltare, printre care si Romania, se bazeaza mai mult pe institutii regulatoare pentru protectia investitorilor, sustine raportul organismului financiar international. Potrivit raportului Bancii Mondiale, transparenta din mediul afacerilor a fost imbunatatita in Romania, iar aceasta este una din “cele mai populare” reforme in perioada 2005-2006.

Noua Zeelanda este tara care ofera cea mai buna protectie investitorilor si are o “nota” de 9,7, in timp ce Afghanistan este cea mai slab cotata din acest punct de vedere si a primit un indice de 0,7.

Citeste si:

In primele 12 tari cu progrese in legislatia falimentului

Romania se afla printre cele 12 tari care au reformat intre 2005 si 2006 legislatia falimentului, prin acordarea unor puteri mai mari creditorilor. Autorii studiului mentioneaza ca reforma procedurilor legate de faliment a fost facuta in Romania cu scopul principal de a mari viteza procesului. "Analizele au aratat ca unul din cele mai mari blocaje se producea prin obligatia de a informa toti creditorii privind falimentul. Fiecare creditor trebuia identificat si urma sa primeasca o notificare prin posta. Invariabil, unele notificari nu ajungeau la destinatie, iar altele nu erau completate cum trebuie. Aceste informatii sunt publicate acum intr-un registru, pe care creditorii il pot citi", se arata in analiza Bancii Mondiale.

Timpul necesar pentru inchiderea unei afaceri in Romania este de patru ani si sase luni, cu un cost de 9% din valoarea activelor imobiliare si cu o rata de recuperare de 19,9 centi pentru un dolar. In Irlanda dureaza patru luni sa inchizi o afacere, iar cel mai mult dureaza in India si Ciad (zece ani). Cele mai mici costuri pentru procedurile de faliment sunt in Columbia, Olanda, Singapore, Norvegia si Kuweit, si anume 1% din valoarea activelor imobiliare.

Raportul Bancii Mondiale ii avertizeaza pe cei care vor sa reformeze acest domeniu ca ministrii de justitie si judecatorii sunt ultimii care recunosc nevoia unor reforme. Argumentul este ca in multe tari practica legala se bazeaza pe impunerea legii si nu pe chestionarea valabilitatii regulilor sau a nevoii de a le schimba.

Campioni la reforma pietei muncii

Costul concedierii unui angajat in tara noastra este de trei saptamani de salariu, fiind una din primele zece tari cu legislatie prietenoasa pentru afaceri in acest domeniu. Spre comparatie, in Australia costul concedierii este de patru saptamani, dar in Porto Rico nu se plateste nimic pentru a da afara un angajat.

Conform unui calcul efectuat de autorii studiului, dificultatatea angajarii unei persoane in Romania este cotata cu valoarea 33 din 100 de pozitii, in care 0 este cea mai buna pozitie. In ceea ce priveste rigiditatea programului de munca, legislatia adoptata de guvernul de la Bucuresti a primit nota 80, iar in ceea ce priveste dificultatea concedierii unei persoane Romania a obtinut locul 40. Inflexibilitatea normelor in angajarea unui individ a primit nota 51, iar costurile nonsalariale ale muncii au reprezentat 33% din salariu, conform Bancii Mondiale. La acest capitol, Romania ocupa pozitia 101 din 174 de locuri.

La toate capitolele mai sus mentionate lider detasat este Singapore, care a obtinut 0 la capitolele: dificultatea angajarii unei persoane, rigiditatea programului de munca, dificultatea concedierii unei persoane, inflexibilitatea normelor in angajarea unui individ.

Pentru adoptarea unor masuri care sa relaxeze piata muncii si sa faca tranzitia mai usoara, Banca Mondiala recomanda combinarea reformelor cu programe temporare de lucrari publice. Autorii studiului considera ca mesajul final al reformei in piata muncii este crearea de locuri de munca, insa de multe ori "mesajul se pierde datorita unu marketing prost". "Cea mai buna protectie pentru muncitori este de a face piata muncii mai flexibila, astfel incat economia sa poata furniza mai multe locuri de munca, iar tranzitia de la un loc de munca la altul sa fie mai usoara", se arata in raport.

25 de zile pierdute cu plata taxelor si impozitelor

Raportul Bancii Mondiale releva insa si aspecte pe care tara noastra le mai are de rezolvat, unul dintre acestea fiind timpul foarte indelungat alocat platii taxelor si impozitelor. Astfel, un antreprenor roman pierde aproape 25 de zile lucratoare (198 ore) pe an pentru plata taxelor si impozitelor esalonate in medie in 89 de transe, situatie similara celei in care se afla un intreprinzator din Republica Kirghiza. Cel mai simplu de platit taxele este in Maldive, unde un intreprinzator nu pierde nici macar o ora si plateste toate taxele intr-o singura transa. La acest capitol, Romania ocupa locul 31 din 175 de tari.

Potrivit analizei publicate de banca, simplificarea regimului fiscal prin eliminarea exceptiilor si reducerea nivelului de taxare reprezinta cea mai sigura metoda pentru eliminarea coruptiei din administratia fiscala. Adoptarea unor asemenea masuri in Romania in anul 2004,a determinat scaderea coruptiei in perceptia investitorilor de la 14% la 8%. Rata fiscalitatii in Romania, calculata de Banca Mondiala, este de 48,9% din profit.

Autorii studiului mentioneaza ca un nivel mai ridicat al taxelor nu contribuie in mod necesar la incasari mai mari la bugetul de stat. intre anii 1982 si 1999 rata mondiala a fiscalitatii a scazut de la 46% la 32%, iar incasarile la buget au crescut de la 2,1% la 2,4% din venitul national, conform Bancii Mondiale, care explica aceasta situatie prin eliminarea facilitatilor fiscale si prin intrarea in economia "alba" a tot mai multe initiative.