In acest articol, arat de ce publicul ar putea vedea cu ochi buni ideea unui consens politic in Romania si ce consecinta economica majora apare daca acest consens ar duce intr-o directie gresita pentru societate, dezamagind. Apoi, arat cum doua cuvinte pot ajuta publicul sa identifice ex ante daca un consens polititic dat duce sau nu in directia buna pentru societate. Dand acestor doua cuvinte si o expresie numerica, arat ca deja exista un consens implicit asupra unei componente foarte importante a economiei, stabilit inca din 1990. Din pacate, directia acestui consens este gresita. Un eventual consens explicit intre politicieni ar trebui sa continue sa fie centrat pe aceeasi componenta a economiei, dar ar trebui indreptat in directia corecta.

Anuntul unui consens politic

Anuntul unui consens intre politicieni genereaza efecte benefice pe termen scurt pentru economie. Confruntati in fiecare zi cu sarcina dificila a separarii informatiilor de zgomot in disputele politice, oamenii spera ca un consens intre politicieni va aduce mai multa informatie despre ce se va face in aceasta tara. Consensul e important pentru ca, in mintea celor mai multi oameni, inseamna parasirea luptelor marunt-politicianiste si trecerea la conceperea unor proiecte pe termen lung, mai ales economice.

La prima vedere, in ochii publicului, aceasta miscare nu are cum sa para decat ceva foarte serios. Consensul, ca rezultat mult asteptat, pare cu atat mai serios cu cat este definit mai vag: proiecte pentru urmatorii 30 de ani. Cu o astfel de definitie, este loc pentru imaginatie si speranta. Dintr-o data, foarte multi oameni uita esecurile clasei politice sau le gasesc scuze. Lipsa autostrazilor, cozile la plata impozitelor, coruptia si altele, candva intelese corect, deodata sunt intelese prin prisma lipsei de consens politic in trecut. Aceasta revelatie falsa este suficienta pentru ca foarte multi sa creada ca este suficient sa existe consens politic pentru ca obiectivele sa inceapa sa prinda contur si sa se materializeze unul dupa altul, conform asteptarilor.

Pentru ca aduce sperante si stimuleaza imaginatia, consensul politic este bun. Impreuna, speranta si anticipatia schimbarii in bine creaza disponibilitatea publicului pentru noi eforturi. Aceasta disponibilitate este o energie care in prezent lipseste in societatea noasta obosita de minciuna, de coruptie, de ierarhie inversata a valorilor si de alte tare. Totusi, consensul poarta cu el si un mare pericol. El poate fi orientat intr-o directie gresita. In acest caz, pe masura ce se va realiza ca directia este gresita, toate sperantele si anticipatiile pozitive se vor retrage, pentru a face vizibile noi esecuri si dezamagiri.

Cu incredere redusa si anticipatii adverse, societatea noastra va suferi un recul, inclusiv economic Nu vrem ca acest lucru sa se intample. Din acest motiv, fiecare dintre noi cauta sa identifice informatiile, semnele de orice natura care ar putea sa ne indice daca un consens intre politicieni are obiectivele majore corecte si daca consensul asupra obiectivelor respective este in directia corecta.

Consensul implicit si gresit adoptat in 1990

Care ar fi, deci, semnele care ar indica directia cea buna a unui consens intre politicieni? In opinia mea, reduse la esenta lor, aceste semne sunt identificate de raportul dintre doua cuvinte: „stabilitate” si „schimbare”. Fiind atenti la aceste doua cuvinte, vom sti din timp daca consensul de care vorbesc astazi politicienii priveste directia cea buna. Daca vom vedea in discursurile politice idei care se pot inlocui cu fraza „este nevoie de stabilitate nu de schimbare”, atunci consensul este in directia gresita. In acest caz, el va fi periculos, deoarece, asa cum voi arata imediat, va explicita un consens implicit care deja exista si care explica de ce ponderea oamenilor care vad in primul rand esecuri si dezamagiri intrece ponderea celor care au in prim plan realizari, speranta si anticipatii pozitive (rezultat evidentiat de diverse sondaje de opinie publicate dupa 1990).

Aceast „indicator” pe care vi-l propun a functionat in cazul altor tari, de exemplu in Marea Britanie. Iau exemplul Marii Britanii caci am vazut ca avocatii Codului Fiscal au facut o paralela gresita intre cei care au criticat Codul, printre care ma numar si eu, si un grup de cateva sute de economisti care i-au spus premierului Margaret Tatcher ca masurile pe care dorea sa le ia pentru a creste libertatea economiei britanice erau gresite.

Eu am criticat cele sase masuri care puneau in pericol echilibrele macroeconomice, precum si concomitenta lor cu miscarea pentru cresterea aberant de mare a salariilor, miscare care va cuprinde toate sectoarele bugetare. Am apreciat insa ca exista in Codul Fiscal multe elemente bune, in special instituirea de reguli mai clare, mai coerente intre ele si mai putin partinitoare, obiectiv pe care l-am sustinut permanent dupa 1990.

In 1979, Marea Britanie era pe locul 19 intre tarile OECD. Un loc codas. Si Romania este pe penultimul loc in UE, ca PIB pe locuitor. In Marea Britanie, rezultatele slabe aparusera dupa ce timp de trei decenii guvernele de stanga si cele de dreapta promovasera politici de tip socialist (Blundell, 2012), care deteriorasera sever libertatea economica. In discursurile politicienilor britanici ale celor trei decenii erau multe idei care se puteau traduce cu fraza „este nevoie de stabilitate nu de schimbare” (Blundell, 2012).

In Romania, dupa 25 de ani de la prabusirea comunismului, libertatea fata de coruptie si, mai ales, libertatea propietatii (claritatea drepturilor de proprietate) sunt foarte reduse. Cauza o constituie tot politicile de tip socialist care au predominat dupa 1990 sau politicile de stimulare a cheltuielilor sociale, in general.

Datele din tabelul de mai jos arata ca trei libertati au inregistrat niveluri relativ mici si stabile: libertatea proprietatii, libertatea fata de coruptie si libertatea financiara. Datele arata ca in ultimii 25 de ani a existat consensul politic implicit la care m-am referit mai sus, un consens pentru mentinerea libertatilor respective la un nivel scazut, reflectand filozofia de tipul „este nevoie de stabilitate nu de schimbare”.

Reamintesc aici ca indicele general al libertatii economice calculat de the Heritage Foundation are 10 componente care definesc libertati diferite. Fecare componenta are un maxim de 100. Cu cat este indicele mai aproape de 100, cu atat este mai mare libertatea respectiva. Pentru Romania, valorile corespunzatoare libertatilor respective pentru anul 2015 sunt: libertatea monetara (77,3), libertatea fiscala (86,9), libertatea definita de cheltuielile guvernamentale (62,3), libertatea de afaceri (69,8), libertatea investitionala (80), libertatea comertului (88), libertatea financiara (50) si libertatea muncii (68,6). Celelalte trei libertati sunt cele prezentate in text. Pentru Romania, media celor 10 indici este de 66,6, indicand ca economia noastra este in al treilea an de cand este moderat libera.

Anul Libertatea proprietatii Libertatea fata de coruptie Libertatea financiara Indicele general al libertatii economice
1995 30 10 50 42,9
1996 30 30 50 46,2
1997 30 30 50 50,8
1998 30 50 50 54,4
1999 30 34 50 50,1
2000 30 30 50 52,1
2001 30 33 30 50
2002 30 29 30 48,7
2003 30 28 50 50,6
2004 30 26 50 50
2005 30 28 50 52,1
2006 30 29 50 58,2
2007 30 30 60 61,2
2008 30 31 50 61,7
2009 35 37 50 63,2
2010 40 38 50 64,2
2011 40 38 50 64,7
2012 40 37 50 64,4
2013 40 36 50 65,1
2014 40 37,7 50 65,5
2015 40 43 50 66,6

Ce ar trebui sa vizeze un consens intre politicieni

In Marea Britanie, primul ministru Margaret Thatcher a ales „schimbarea”, intrerupand politica „stabilitatii”. A crescut libertatea economica prin privatizarea intreprinderilor de stat si a reasezat stimulentele astfel incat „lenea” din administratie s-a redus. Pe langa reforme structurale profunde, a promovat stabilitatea macroeconomica, astfel ca inflatia s-a stabilizat la niveluri reduse. Beneficiind de aceste reforme, afacerile au inflorit.

Consensul dintre politicienii romani trebuie sa rezulte in schimbari similare, vizand atat libertatea economiei, cat si stabilitatea macroeconomica. Daca am creste cele mai joase trei libertati, in conditii de stabilitate macroeconomica, noi resurse ar fi disponibile pentru a creste productivitatea, baza bunastarii. De exemplu, daca am avea la cei trei indicatori valorile pe care le are Danemarca, a unsprezecea cea mai libera economie din lume, atunci economia noastra ar fi, pe ansamblu, mai libera ca economia Danemarcei.

Citeste si:

Libertatea fata de coruptie si libertatea proprietatii dau masura „domniei legii”, adica a statului de drept. In aceasta privinta s-au facut progrese mai ales incepand cu 2009 (vezi tabelul). Totusi, progresele sunt mici, ceea ce explica de ce multi oameni vad statul ca pe o constructie care inca mascheaza extragerea de rente si alimenteaza coruptia.

In mod particular, lupta impotriva coruptiei s-a intensificat incepand din 2014, ceea ce a facut ca in 2015 libertatea fata de coruptie sa intreaca, pentru a doua oara, libertatea proprietatii. Totusi, libertatea fata de coruptie nu poate progresa daca nu progreseaza si libertatea proprietatii. Adam Smith a spus ca „primul si cel mai important proiect al fiecarui sistem de guvernare este sa mentina justitia”. Arthur Lee, un contemporan american al lui Smith a spus ca proprietatea este „gardianul oricarui alt drept” (Lee, 1775). Daca vrem ca libertatea fata de coruptie sa atinga nivelurile inale pe care le dorim, va trebui sa facem si progrese notabile privind libertatea proprietatii, prin restructurarea companiilor de stat si prin clarificarea drepturilor de proprietate.

Consensul dintre politicienii romani trebuie sa vizeze schimbarile care sa duca, asa cum au dus si in Marea Britanie, la instalarea sentimentului ca viitorul poate fi prosper pentru fiecare roman si pentru Romania. Pentru aceasta, masurile agreate trebuie sa fie de asa natura incat sa genereze (i) cresterea libertatii economice si (ii) sa permita ca statul sa ajunga sa fie vazut ca o autoritate care deschide noi orizonturi, nu care limiteaza unele libertati economice.

Din pacate insa, initiative recente de reglementare par sa mearga intr-o directie opusa. De exemplu, in paralel cu ideea de consens politic a aparut si un proiect de ordonanta de urgenta privind legalizarea infiintarii de noi intreprinderi de stat sau de participare a statului cu capital la cele existente.

Aceasta inseamna un pas in directia ingemanarii puterii economice cu puterea politica, cand, de fapt, corect este ca cele doua puteri sa fie cat mai clar separate, pentru ca prima sa o poata balansa pe cea de-a doua, singura cale sigura de a mentine libertatea politica (Friedman si Friedman, 1998). Un consens politic pentru o astfel de reforma ar fi in contra directiei corecte. Un alt proiect de ordonanta de urgenta tinteste la eliminarea aprobarii bugetelor de venituri si cheltuieli de catre guvern. Da, atunci cand drepturile de proprietate vor fi mult mai clare si coruptia mult mai mica, o astfel de reglementare va fi benefica. Pana atunci insa ea ar putea sa duca, asa cum a mai dus, la sifonarea profiturilor din intreprinderile de stat.

Bibliografie

Blundell, John (2012), Margaret Thatcher. Portretul Doamnei de Fier, Curtea Veche Publishing.

Friedman, Rose, and Friedman, Milton (1998), Two Lucky People: Memoirs, University of Chicago Press, p. 605.

Smith, Adam, Lectures on Jurisprudence 5 (RL. Meek et al. eds., 1978), cited by Rose, Carol M., (1996), “Property as the Keystone Right?”, Faculty Scholarship Series, Paper 1808.

Lee, Arthur (1775), An Appeal To The Justice And Interests of The People of Great Britain, In The Present Dispute With America 14 (New York, Rivington, 4th ed., 1775), quoted in James W., cited by Rose, Carol M., (1996), “Property as the Keystone Right? ”, Faculty Scholarship Series, Paper 1808.

Sursa foto: Un politician care ofera un discurs in spatele mai multo masti / Shutterstock