Volumul cifrei de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a crescut in primele sapte luni cu 7,8% ca serie bruta si cu 8,3% ca serie ajustata fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar cel al afacerilor pentru serviciile prestate populatiei s-a apreciat cu 5,3%, respectiv 5,1%.

Astfel, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie bruta, a crescut cu 7,8%, datorita cresterilor inregistrate la comertul cu autovehicule (+16,3%), comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente; intretinerea si repararea motocicletelor (+10,3%) si la intretinerea si repararea autovehiculelor (+7%), se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), citat de Mediafax.

Pe de alta parte, s-au inregistrat scaderi de 2,3% la activitatile provenite din comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule. Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, afacerile au crescut cu 8,3%.

Activitatea de servicii de piata prestate populatiei a inregistrat o cifra de afaceri cu 5,3% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca serie bruta, provenita de la activitatile agentiilor turistice si tur-operatorilor (+14,9%), serviciile de coafura si alte activitati de infrumusetare (+12,9%), activitatile de jocuri de noroc si alte activitati recreative (+7,1%) si activitatile hotelurilor si restaurantelor (+2,2%). Scaderi au inregistrat activitatile de spalare, curatare si vopsirea textilelor si blanurilor (-1,5%).

Ca serie ajustata, cresterea afacerilor din servicii prestate populatiei a fost de 5,1%. In iulie, volumul afacerilor pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor a inregistrat o crestere cu 1,4% fata de iunie, serie bruta, ca urmare a cresterilor inregistrate la comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule (+2,6%), comertul cu autovehicule (+0,8%) si la activitatile de intretinere si reparare a autovehiculelor (+0,7%).

In schimb, comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente, intretinerea si repararea motocicletelor a scazut cu 9%. In functie de seria ajustata, afacerile s-au redus cu 0,2%.

Serviciile de piata prestate populatiei au consemnat un volum al afacerilor mai mare cu 10,3%, serie bruta (+5% ca serie ajustata), sustinut de activitatile agentiilor turistice si tur-operatorilor (+17%), activitatile hotelurilor si restaurantelor (+9,7%), activitatile de jocuri de noroc si alte activitati recreative (+9,6%) si serviciile de coafura si alte activitati de infrumusetare (+2,9%). Scaderi au inregistrat activitatile de spalare, curatare si vopsirea textilelor si blanurilor (-2,1%).

Comparativ cu iulie anul trecut, afacerile pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor au avut un avans de 7,6%, serie bruta (+7,7% serie ajustata), dupa ce comertul cu motociclete, piese si accesorii aferente, intretinerea si repararea motocicletelor a avut o crestere cu 23,5%, comertul cu autovehicule cu 13,8%, activitatile de intretinere si repararea autovehiculelor cu 2,3%, iar comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule cu 0,9%.

Serviciile de piata prestate populatiei au avut afaceri cu 10,6% mai mari fata de iulie 2014, serie bruta (11,3% serie ajustata), provenita in principal de la activitatile agentiilor turistice si tur-operatorilor (+18,4%), serviciile de coafura si alte activitati de infrumusetare (+15,5%), activitatile de jocuri de noroc si alte activitati recreative (+13,6%), hoteluri si restaurante (+7,3%) si activitatile de spalare, curatare si vopsirea textilelor si blanurilor (+3,6%).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri