Romania va importa in acest an din Rusia doar 3% din consumul de gaze naturale, insa de anul viitor ar putea renunta la importuri, intrucat productia interna ar fi capabila sa asigure integral consumul, a declarat presedintele ANRE, Niculae Havrilet.

"Din luna aprilie nu s-a mai importat nimic. Si acum, in acest moment, importurile sunt zero. Estimam pentru acest an importuri de circa 3%, insa luam gaze din import pentru echilibrare. De exemplu, daca avem o perioada mai geroasa, gazele din depozite nu pot fi scoase la presiunile normale. Daca anul viitor productia interna va acoperi intreg consumul, atunci nu vom mai importa", a afirmat Havrilet, scrie Mediafax.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) estimeaza un consum de 11 miliarde metri cubi de gaze naturale pentru acest an, din care importurile se vor ridica la numai 3%, fata de 25% inainte de 2008. Anul trecut, importurile de gaze au reprezentat 7,5% din consumul total la nivelul tarii. In ceea ce priveste consumul local de gaze, acesta a scazut de la 17-18 miliarde metri cubi in anul 2008 la 11 miliarde mc gaze in 2014.

"Pentru 2015 estimam un consum asemanator sau chiar mai mic de 11 miliarde metri cubi de gaze. Motivul este ca sase combinate apartinand InterAgro nu mai functioneaza din aprilie. Acestea consumau circa 2 miliarde metri cubi gaze pe an", a precizat Havrilet. Anul trecut, Romania a inmagazinat 2,7 miliarde metri cubi gaze naturale.

"Am stabilit sa asiguram un minim necesar de inmagazinare de 1,7 miliarde de metri cubi, insa operatorii pot stoca o cantitate mai mare, daca vor. Pana in prezent, de cand a inceput ciclul de inmagazinare la sfarsitul lunii aprilie, s-au inmagazinat 2,2 miliarde metri cubi gaze. Estimam ca pana la finalul ciclului de inmagazinare vom avea in depozite circa 2,5 miliarde metri cubi", a mai spus presedintele ANRE.

De asemenea, transportatorul national de gaze Transgaz are dreptul sa gestioneze piata de echilibrare si, pentru prima data, are drept sa importe gaze. Productia interna este asigurata de companiile Romgaz si OMV Petrom.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri