"Stiu ca nu e un moment foarte bun sa vorbim de rolul pozitiv al pietei. Tara e sub impresia evenimentelor tragice din ultima perioada, la care au contribuit si greseli ale unor institutii publice. Mi-e frica sa nu se traga concluzia ca statul trebuie sa faca totul, ca orice se intampla nefericit in piata e vina statului si ca orice merge prost in viata, statul e solutia. Asa cum exista patroni care sunt lacomi si fac rau societatii, asa si unii functionari ai statului pot fi incompetenti si lenesi. Cred ca e un lucru periculos daca ne imaginam ca la orice problema exista in viata statul are o solutie", a afirmat presedintele Consiliului Concurentei, la prezentarea unui raport al autoritatii, scrie Mediafax.

In urma unui incendiu care a avut loc la 30 octombrie, in clubul Colectiv, 32 de persoane si-au pierdut viata si alte aproape 200 au fost ranite, dintre care peste 130 sunt internate in spitalele din Capitala, tragedia generand o serie de proteste in Bucuresti si in principalele orase.

Prima zi de proteste a adunat aproximativ 25.000 de persoane in Bucuresti, iar miercuri, in a doua zi a manifestatiilor, au fost prezenti peste 30.000 de oameni. In urma protestelor, premierul Victor Ponta a anuntat ca demisioneaza, alaturi de intregul Guvern, aceeasi decizie luand-o si primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.