Ipostaza respectiva si experienta personala mi-a generat o pespectiva din unghiuri complementare: din zona privata – ca manager, ca antreprenor si totodata ca manager in zona “de stat”, adica in “maruntaiele hidrei”, adica tocmai acolo unde am dori sa se schimbe lucrurile, Posta putand fi considerata ca un esantion reprezentativ.

Atunci cand reflectezi cu privire la ceea ce ar trebui si ar putea fi si facut pentru ca Romania in ansamblu sa poata sta mai bine in planul libertatii si al prosperitatii, a privi lucrurile dintr-o atare postura ofera o perspectiva mai complexa, mai clara si mai ancorata in problematica de fond.

Evenimentele recente m-au facut sa revin asupra materialului respectiv si sa il completez cu anumite consideratii principiale suplimentare, reliefate si de acele solicitari rationale care vin in aceste zile din partea anumitor zone ale societatii si pe care le-am preluat si integrat in acest set. Reformele necesare sunt poate in afara mandatului unui Executiv provizoriu, insa agenda/directia nu ar trebui scapata din vedere. Ca tot ne pregatim de un nou Guvern si de alegeri…

A. Problemele tin in primul rand de “sistem” si abia il al doilea rand de “protagonisti”.

Personal am crezut ca “managementul profesionist” poate aduce imbunatatiri decisive si in principiu asa pot sta lucrurile. Aceasta atat timp cat si vointa proprietarului este aceeasi, cat interesele actionarului converg, precum o fac in general in mediul privat, cu interese managementului.

Iar la stat nu e cazul, interesul politicului (care a acaparat pana la confuzie notiunea de “stat”) este votul si intreaga gama de interese individuale subsecvente. “Proprietarul” de fapt sunt “contribuabilii”, care au o putere foarte disipata si exercitata rar, la alegeri, in timp ce proprietarul juridic este expesia lor politica, reprezentantii lor, prin institutiile / ministerele pe care le conduc. In acelasi timp, interesul managementului tine de performanta economica.

Avem de-a face deci cu o problema de proprietate care conduce spre exemplu la realitatea faptului ca noi, ca si contribuabili si “actionari fara voie” nu avem nimic de castigat in buzunar daca o companie “de stat” inregistreaza profit, insa taierea datoriilor cand lucrurile merg prost ne afecteaza intrucat face ca statul sa creasca taxele, sa ne ia bani din buzunar, pentru a acoperi gaura.

Aceasta distonanta privind interesele pune in evidenta faptul ca, pe un atare tipar de structura, un manager are doar misiunea si posibilitatea de a “spala” sau cel mult de a reaseza ferestrele intr-o cladire stramba ale carei probleme sunt la fundatie si ai carei stalpi sunt asezati gresit. La nivel de oameni, responsabilitatea apartine cu precadere celor care au chemarea de a indrepta stalpii, acestia preferand insa comoda perpetuare a sistemului.

Problematicile de fond ale companiilor cu actionariat de stat pot fi cu usurinta extrapolate la nivelul multor structuri ale statului, intrucat premisele sunt similare.

O alta concluzie la care am ajuns este ca maniera cea mai eficienta si eficace de a reforma un sistem cancerizat este taierea finantarii respectivului sistem, a respectivului mod de operare. Ca o paralela, daca intr-un organism avem o inima care pompeaza sange intr-un organ cancerizat, in cazul nostru avem de-a face cu contribuabili, cu impozite si cu un stat “resursofag”. Iar un sistem nu se reformeaza singur, este necesar a se pune presiune pe el, trebuie ca cei interesati direct – spre exemplu proprietarii, clientii, finantatorii sai - sa doreasca aceasta.

B. Posibile solutii

Ajungem astfel la primul demers decisiv care ar influenta pozitiv si major Romania:

1. Privatizarea pana la un anume termen limita si sub sanctiunea caderii Guvernului a companiilor de stat, cu pretul si mijloacele plasate in plan secund, alocand prioritate si celeritate asupra acelora care inregistreaza pierderi.

Ideea iesirii de sub gestiunea statului poate fi extinsa apoi de la companii chiar si la anumite arii, spre exemplu la invatamant, dar nu numai, efectul fiind practic intr-o povara fiscala mai redusa, implicit intr-un grad mai mare de atractivitate pentru investitori, desi expresia “descatusarea energiilor investionale si nu numai” ar putea fi o exprimare mai potrivita in context…

Mitul companiilor de stat „esentiale” pentru Romania este fabricat in laboratoarele propagandei politice. In realitate, aceste companii s-au dovedit esentiale doar pentru stat, mai exact pentru „baietii destepti” care s-au cocotat in consilii de administratie sau le-au folosit in diverse contracte paguboase pentru natiune. Astazi toata lumea vede, de exemplu, ca trenurile private sunt mai bune si mai ieftine decat cele de stat, chiar daca ele sunt gestionate de fosti angajati ai falimentarului CFR.

Nu doar ca s-ar realiza economii semnificative din eliminarea anumitor gauri negre ale economiei, dominate de o clientela politica parazitara, dar din veniturile obtinute am putea rezolva problema care se profileaza deja legata de deficitul sistemului public de pensii. Ar fi deci necesara coroborarea cu un al 2-lea demers:

2. Utilizarea fondurilor obtinute pentru accelerarea trecerii la un sistem privat de pensii, schimbarea sistemului actual de pensii de sorginte bismarkiana neadecvat la realitatile demografice fiind o prioritate absoluta.

In fiecare an deficitul sistemului de pensii se adanceste, iar pe masura ce un angajat va sustine din ce in ce mai multi pensionari, problema se va agrava. Daca nu reducem dependenta fata de sistem problema va ajunge nerezolvabila iar tinerii de astazi vor ajunge sa cunoasca un nivel alarmant al saraciei atunci cand vor ajunge la varsta pensionarii.

De aceea, din privatizarile efectuate, s-ar putea realiza constituirea unui fond prin care sa fie negociata iesirea din sistemul public de pensii a celor care nu ar mai vrea sa faca parte din el. Astfel ar putea fi redusa, daca nu chiar eliminata cea mai impovaratoare obligatie fiscala pentru salariati, anume contributia de asigurari sociale, care asigura statului aproximativ 25% (15,8% prin contributii ale angajatorului, 10,5% prin contributii ale angajatului) din munca fiecaruia. Simultan, veniturile actualilor pensionari nu ar fi periclitate.

3. Introducerea unei prevederi legale care sa faca posibila decizia taierii datoriilor la companiile de stat numai in baza unui referendum, un fel de AGA reala. Acest demers ar asana, ar reseta serios economia.

In egala masura, o procedura similara ar trebui avuta in vedere si privind plata salariilor compensatorii la concediere din fonduri publice (o solicitare sindicala nefericita si discutabila economic, fie si daca ne gandim la faptul ca favorizeaza exodul resurselor valoroase dintr-o organizatie si la decapitalizare. Sindicatele ar trebui sa militeze pentru drepturile salariatilor care raman, nu care pleaca din sistem).

4. Reglementarea legala, eventual prin constitutie, a chestiunii deficitului, de fapt a necesitatii echilibrului bugetar. Deficitul bugetar permanent, fie el individual, al unei companii sau al unui stat denota neperformanta si este un aspect negativ, mai ales pe termen lung, insa si pe termen mediu si scurt. Nu putem continua asa si acesta trebuie sa fie un indicator de performanta la nivel guvernamental.

5. Introducerea de KPI la nivelul performantei tuturor institutiilor statului, a indivizilor care le conduc la nivel de varf, mai aleg la Guvern. Indicatori de performanta validati eventual prin referendum si cu efecte directe pozitive sau negative asupra interesului individual al responsabililor. S-a mai abordat in presa aceasta tema, insa nu suficient de mult. Este o tema fundamentala pentru Romania, necesar a fi aprofundata.

6. Suntem majoritatea frustrati de tot felul de reglementari, ne plangem indreptatit de hatisul legislativ, spunem ca legile sunt multe si sunt defectuoase. Problematica hatisului legislativ dificil de stapanit deriva si din faptul ca se aduna “in sistem”, permanent si in toate planurile tot felul de reglementari, legi, coduri, norme de aplicare samd intr-un numar mai mare decat “iesirile”, abrogarile.

Poate parea ridicola la prima vedere, insa o solutie ar putea fi, spre exemplu, stabilirea unei reguli potrivit careia nimeni (parlamentar, ministru samd) nu poate introduce vreun tip de act normativ nou in sistem daca nu dovedeste faptul ca odata cu acesta se abroga un numar cel putin egal de pagini. Cu alte cuvinte, cum nu poti defrisa daca nu demonstrezi ca ai plantat in egala masura, in acelasi timp, cand vorbim de reglementari, este necesar sa abordam exact invers: nu poti planta daca nu demonstrezi ca ai defrisat. Le putem asimila buruienilor, chiar daca in unele cazuri sunt necesare, acestea afecteaza in fond libertatea oamenilor… e bine sa fie putine, clare si simple pentru a fi si gestionate mai usor, cu mai putine resurse.

7. Clarificarea regimului privind finantarea partidelor politice, eliminarea subventiilor si totodata a barierelor de intrare pe piata politica, reevaluarea sistemului de vot. Stimularea implicarii persoanelor de calitate in zona administrative-politica printr-un sistem motivant, inclusiv din punct de vedere al remunerarii, in concordanta cu responsabilitatea asumata. Produsul politic nu se mai vinde membrilor si atunci partidele au gasit alte forme maligne de finantare. Tema necesita o abordare mai ampla, insa pana nu vom rezolva ca societate acest aspect nu putem spera ca partidele – “puii” acestei “mame” care este sistemul politic actual – vor fi altceva decat niste “clone”.

Tot in zona reformei politice mai sunt necesare cateva abordari: fara imunitate pentru parlamentari si pentru membrii guvernului. Vot electronic pentru toti cetatenii, inclusiv, pentru cei din diaspora. Alegeri locale in doua tururi de scrutin. Modificari legislative care sa nu mai ingaduie accesul in parlament partidelor care nu au candidati pe liste proprii. Transparentizarea modului de alocare si de cheltuire a banilor de catre autoritatile publice. Ridicarea imunitatii in toate cazurile solicitate de procurori, confiscarea averilor ilicite si inasprirea pedepselor in cazuri de coruptie. Orice politician condamnat sa nu mai poata ocupa o functie in stat dupa executarea pedepsei.

8. Eliminarea reglementarilor excesive (legate de concedieri samd) care impiedica performanta si exprimarea la parametrii optimi a potentialului angajatilor din sistemul bugetar. Head-hunteri de prestigiu implicati in proiectele legate de “management profesionist la companii de stat” au reliefat in cateva randuri aceasta problema afirmand pe fond ca angajatul de la stat lucreaza “daca vrea”. Sistemul motivational este de importanta strategica si clasicul “stick & carrot” realmente lipseste in sistemul de stat, limitand potentialul oamenilor de acolo de a obtine performanta.

9. Instaurarea competitiei in sistemele educational si sanitar. Vouchere educationale si medicale.

In educatie ca si in sanatate, scandalurile s-au tinut lant, de la nenumaratele incidente nefericite din scoli pana la lipsa cronica de mijloace in spitale. Desi in ultimii ani cheltuielile pentru sanatate nu au facut decat sa creasca (in ultimii zece ani cheltuielile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate s-au triplat, pe cand cele de la bugetul de stat pentru sanatate s-au dublat) facand din sanatate al doilea cel mai finantat sector din fonduri publice, sistemul de sanatate este in cadere libera. In ceea ce priveste educatia, cheltuielile au crescut mai mult decat numarul de elevi si studenti, dar calitatea acesteia si performantele elevilor au inregistrat un substantial regres, atat in comparatie cu perioada anterioara cat si cu alte tari.

Citeste si:

Reforma acestor domenii este deja mult intarziata si imperios necesara. Este necesara usurarea semnificativa a infiintarii de clinici si spitale pentru doctori avizati si, de asemenea, usurarea infiintarii de scoli si licee private care sa ofere parintilor o alternativa reala sistemului public monopolist. Firesc ar fi ca parintii in stare sa le asigure copiilor o educatie corespunzatoare sa poata fi liberi sa faca acest lucru acasa, in familie, in comunitate sau in scoli private. Pentru incurajarea concurentei si cresterea calitatii serviciilor medicale sau educationale ar putea fi luata in consideratie scutirea lor de taxe si impozite.

Finantarea publica a sistemelor de educatie si sanatate sa urmareasca in mod real elevul si pacientul. Banii trebuie sa ajunga la oameni, nu la inspectori, directori sau alti functionari. Fondurile care se duc in prezent pentru finantarea invatamantului preuniversitar sa fie impartite in mod egal fiecarui elev si redirectionate catre scolile alese de parinti. Institutiile de invatamant nu mai pot ramane captive intereselor de clan, sindicalistilor de profesie sau baronilor locali, ci ele trebuie aduse nemijlocit in subordinea comunitatilor locale.

De asemenea, ar fi potrivit un voucher medical pentru fiecare cetatean al Romaniei prin care acesta sa-si poata alege orice pachet de asigurare medicala doreste si incurajata competitia intre asiguratori pentru oferirea de pachete cat mai cuprinzatoare. Pentru bolnavii cronici sau pentru scolile rurale putem avea un fond social care sa asigure cel putin aceeasi finantare ca si pana acum, eliminand insa monopolurile statale din educatie si sanatate.

10. Implicarea redusa a cetatenilor in urmarirea eficientei cheltuirii banului public provine si din “impozitarea la sursa”, problematica abordata de mass-media economica, trebuie insa insistat.

Organizatia numita “stat”, de fapt “politicul”, pune in mod neprincipial si nebenefic angajatorul (inferior numeric) in conflict cu angajatul si apoi se plaseaza datorita sistemului de vot universal ca protector al celui din urma (majoritar numeric), cand de fapt poate fi considerat un asupritor al acestuia.

Pentru un salariu net, ajuns in buzunarul omului, de 1200 de lei pleaca de fapt de la angajator cca 2000 de lei. Atat angajatul, cat si angajatorul ar fi foarte fericiti daca angajatul ar ramane in buzunar cu 1500 de lei spre exemplu, fara a exista costuri mai mari.
In cazul in care salariul ar ajunge integral la individ si acesta ar trebui sa vireze el direct la stat cei 800 de lei, ar incepe sa-si puna intrebari privind eficienta cheltuirii banului public, mai ales ca un TVA ridicat impacteaza mai mult un venit de 1.000 de lei decat unul de 10.000 lei.

Desigur ca ar fi mai complicat, insa identificarea unor formule optime ar schimba fundamental mentalitati si peisajele dezbaterii publice.

11. Totodata, reevaluarea alocarilor bugetare la toate nivelurile, prioritizarea investitiilor. Prioritizarea ariilor in care Romania poate avea avantaj competitiv si poate exporta, precum agricultura (unde este necesara o consolidare a terenurilor), turismul si nu numai. Si la nivelul autoritatilor locale este inca sufficient spatiu de imbunatatire in zona alocarilor bugetare si a eficientizarii cheltuirii banului public. Din nefericire problematica complicata, dar necesara a reorganizarii/simplificarii administrative-teritoriale a intrat in hibernare si trebuie scoasa din aceasta stare.

12. Mai mult decat atat, eventuala posibilitate a directionarii de catre platitorul de taxe a impozitelor catre o destinatie cat mai precisa, catre zona pe care acesta o considera prioritara ar conduce la o alocare mai optima a resurselor.

Desigur ca implementarea necesita atentie speciala pentru evitarea derapajelor, insa aceea este directia catre care trebuie gradual sa ne indreptam daca dorim o mai mare putere a oamenilor asupra politicului.

13. Legat tot de zona fiscala este necesar implementa cat mai rapid un mecanism efficient de stimulare a oamenilor in a solicita bon fiscal. Daca spre exemplu cetatenii ar putea ca la finalul anului sa recupereze de la stat cateva procente din TVA-ul platit dovedit prin bonurile fiscale, probabil ca statul ca organizatie ar castiga mult mai mult financiar. Aceasta chestiune binenteles ca are legatura cu organizarea pe baze corecte si eficiente a lucrurilor, cu cat mai putine costuri de administrare si control si nu absolva statul de necesitatea de a se gestiona pe ansamblu cu un procent cat mai mic din PIB.

14. Din ideea precedenta se desprinde o tema adiacenta: de ce statele nu mai pot trai asa cum o faceau in urma cu mai putin de 1-2 secole, cu 5-10-15 % din PIB ?

Pentru ca si-au preluat prea multe atributii pe care le gestioneaza deficitar, intrucat nu e banul cuiva anume (“domnul Stat”) in joc.
Este necesar a ne intreba unde va conduce acest trend si daca nu cumva am putea sa organizam ca societate lucrurile de o maniera in care statul sa poata trai cu o anumita limita procentuala din PIB si in functie de asta sa vada ce atributii poate indeplini bine si care pot fi trecute cu succes in zona privata, lasand pietele sa isi faca datoria si oamenilor mai multi bani in buzunar, mai multa putere si totodata mai multa responsabilitate individuala. Este deci necesara o fiscalitate redusa si simplificata.

Notiuni precum salariul minim, varsta obligatorie de pensionare, contributiile obligatorii la fondurile de pensii, de somaj, sanatate samd, nu au legatura cu libertatea individuala sau cu bunastarea, ar putea fi si ar trebui reevaluate.

Sunt sigur ca am fi surprinsi de cate lucruri se fac acum intr-un anumit mod, perfectibil, doar pentru ca “asa s-a pomenit” in ultimele generatii.

Cresterea economica este o conditie esentiala pentru dezvoltarea societatii. Daca vrem sa nu mai ravnim la bunastarea europeana, daca vrem, nu doar sa nu mai plece, ci si sa se intoarca tinerii care au ales sa-si caute o viata mai buna in afara Romaniei, avem nevoie sa prindem economiile occidentale din urma. Iar pentru asta, este nevoie de o crestere a productivitatii sistematic mai mare decat a lor. Daca vrem sa avem o sansa sa ajungem la nivelul Germaniei, obiectiv ambitios, in urmatorii 20 de ani ne trebuie o crestere economica cu 4,3% mai mare in fiecare an decat a cea a Germaniei. Adica, aproape dublu fata de cat se prevede ca va avea Romania in 2015.

Poate ca suna a obiectiv nerealist, dar acest obiectiv este realizabil, prin despovararea de taxe a cetatenilor si a antreprenorilor, concomitent cu scaderea birocratiei pentru a preveni subfinantarea.

O astfel de reducere a fiscalitatii si a birocratiei ne poate da un avantaj competitiv major in atragerea de investitii straine, in cresterea competitivitatii companiilor romanesti si poate fi un factor favorizant chiar si in repopularea tarii. Romania ar repeta performanta „miraculoasa” a unor tari, relativ sarace in resurse, care au reusit in cateva decenii sa sara de la nivelul de lumea a treia in liga celor mai bogate natiuni de pe Pamant.

C. In loc de concluzii

In dezbaterea publica se observa recent si din ce in ce mai pregnant ca oamenii incep sa isi puna acest tip de probleme si totodata acum pot comunica intre ei imediat, in masa, in orice loc al lumii. Progresul “tehnologic” a precedat intotdeauna schimbari de sistem, de oranduiri.

Se simte nevoia unei abordari diferite care sa conduca la rezultate diferite, mai bune si probabil ca aceste preocupari isi vor gasi in final si exprimari de factura politica.

In masura in care nu vom realiza ca problema de fond, dezbaterea ideologica nu mai este de actualitate atat pe zona optiunilor intre socialism, ecologism, crestin-democratie, liberalismul actual, stanga-dreapta samd, ci intre a opta transant intre “mai mult stat” si “mai putin stat”, nu vom ajunge la un alt rezultat cu exceptia binecunoscutului “da-te tu, sa ma pun eu” si la o noua runda de sperante si de increderi inselate, iar din pacate “falsa speranta” este una dintre cele mai puternice forte motivationale.
Poate ca concluzia principala se poate constitui in acelasi timp si intr-un “punct 15” al setului de initiative care ar putea reseta Romania:

15. Romania are nevoie de un stat mic, descentralizat si tehnologizat.

Un stat mare genereaza coruptie mare. In Romania, coruptia este endemica. Dar coruptia nu tine in principal de mostenirea culturala sau de mentalitati – altminteri nu am putea explica de ce milioane de romani renunta la practicile asociate coruptiei imediat ce trec granita. Coruptia tine de mediul institutional romanesc, mai precis de sufocarea vietii sociale prin reglementarea a tot ce misca. Nu exista cale mai directa si mai eficienta de a elimina coruptia decat combaterea statolatriei si reducerea interventionismului guvernamental. Este necesara si inasprirea pedepselor, insa spaga data va disparea atunci cand beneficiarii nu vor mai cauta sa-si imbunatateasca viata prin cai neoficiale, ci vor activa in institutii care, daca isi bat joc de consumatori vor fi schimbate, nu prin voia intamplatoare a unui ministru, ci prin mersul natural al concurentei. Spaga data „organului de control” va disparea sau macar va fi mai rara atunci cand vor fi reguli putine, simple si clare.

Este necesara integrarea actului de guvernare cu tehnologia curenta.

Transparenta guvernarii in format electronic exista in prezent mai mult pe hartie. S-au cheltuit sume uriase pentru platforme online disparate, incomplete, greu de utilizat, inaccesibile publicului nespecialist. Simplificarea birocratiei pentru companii poate lua si forma forma unui portal unic care sa permita obtinerea tuturor informatiilor si documentelor online de la Registrul Comertului, ANAF, Directiile locale de taxe si impozite si alte institutii de baza, cu posibilitatea de semnatura electronica direct pe Internet, posibilitati de plata online, sistem de notificari pentru schimbarea legislatiei si posibilitatea de plata a amenzilor pentru a se pune punct situatiei mult prea raspandite de plata multipla a amenzii din cauza faptului ca autoritatile nu inregistreaza corect momentul platii.
Poate ca multe dintre ideile de mai sus par unora ca fiind de domeniul fanteziei, imposibil de pus in practica in contextul actual sau intr-un orizont de timp previzibil sau in Romania. Insa aceste reforme structurale sunt imperios necesare.

Poate ca ar fi potrivit sa ne amintim un mare adevar pe care Nelson Mandela – un optimist - l-a exprimat la un moment dat, scurt si cuprinzator:


“It always seems impossible until it’s done”.