Inflatia anuala a ajuns in luna august la 6,02%, cel mai redus nivel inregistrat dupa 1989, cu o scadere a preturilor de consum de 0,1% fata de luna precedenta, datorita ieftinirii alimentelor cu 0,33%, a informat Institul National de Statistica (INS), in ultimul raport asupra inflatiei.

"Pe masura ce dispar factorii de sezon ce au influentat pozitiv preturile alimentelor, trend-ul inflatiei in urmatoarele trei luni va fi influentat mai ales de dezvoltarile preturilor serviciilor si a bunurilor nealimentare", a afirmat Citu, citat de NewsIn. "Datorita rigiditatii masurilor luate pentru reducerea inflatiei CORE 2, ne asteptam atat la urcarea inflatiei, cat si la aparitia efectele secundare ale cresterii creditelor de consum si salariilor", a continuat analistul. Toate acestea vor duce la o presiune inflationista pe termen mediu, a mai afirmat Citu.

CORE 2, folosit de banca centrala in calibrarea politicilor monetare pentru tintirea inflatiei, este un indice al inflatiei calculat prin excluderea preturilor volatile (legumele, de exemplu) si a celor controlate de stat.

Preturile mai mici la mancare (-0,9%) au fost determinate de reducerile de pret la fructe proaspete (-14,7%), legume, conserve de legume (-11,4%) si zahar (-1,4%). Morcovii, tomatele de camp, patlagelele, vinetele de camp, ceapa uscata, usturoiul uscat, ardeiul gras, ardeiul capia, gogosarii, fasolea verde, varza alba si dovleceii au avut cele mai semnificative scaderi de pret. in cadrul grupei de produse alimentare s-au inregistrat cresteri la oua (+ 17,2), tuica si alte bauturi (+1,9%).

Citeste si:

Scaderea pretului la alimente a fost contabalansata de cresterea cu 0,14 puncte procentuale la marfurile nealimentare si 0,12 puncte procentuale la capitolul servicii. Majorarea pretului la tutun (+1,2%) si combustibil (+0,7%) a determinat o crestere a preturilor la marfurile nealimentare cu 0,3% , temperata partial de scaderile usoare de preturi la autoturisme si piese de schimb, frigidere, congelatoare si medicamente.

Cresterea tarifelor la telefon (+1,8%), chirie (+1,3%) si apa, canal, salubritate (+0,9%) au condus la o crestere a serviciilor cu 0,7%. Banca Nationala a Romaniei are pentru acest an o tinta de inflatie de 5% (plus/minus un punct procentual). Anul trecut inflatia a fost de 8,6%, iar in urma cu doi ani a fost de 9,3%.

BNR nu va majora rata dobanzii pe 27 septembrie, la urmatoarea sedinta a institutiei, dar este posibil sa faca acest lucru in urmatoarele sase luni, potrivit lui Citu. "Cifra din august pentru inflatie reprezinta o victorie mica in razboiul impotriva inflatiei", a punctat analistul. "Dat fiind presiunea inflationista puternica ce este prezenta in economie, ne asteptam ca BNR sa ramana vigilenta in perioda urmatoare. Nu consideram ca BNR va majora rata dobanzii la urmatoarea sedinta.", a mai declarat Citu.
Cu toate acestea, economistul sef al ING Bank estimeaza ca banca centrala va majora rata dobanzii in urmatoarele sase luni, de la 8,75%, cat este in prezent, pana la cel putin 9,25%.