Preturile finale reglementate la gazele naturale raman nemodificate pana la sfarsitul anului in curs, pretul productiei interne mentinandu-se la nivelul de 330 lei pe mia de metri cubi, a decis Consiliul Consultativ al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

Potrivit unui comunicat remis Rompres, mentinerea pretului final la consumatori a rezultat din evolutia favorabila a cursului de schimb, precum si din scaderea costurilor medii pentru transportul gazelor naturale prin Sistemul National de Transport, care compenseaza cresterea pretului gazelor din import pentru trimestrul IV 2006. Evaluarea pretului productiei interne la nivelul de 330 lei mia de metri cubi si in trimestrul IV nu este de natura a afecta angajamentele asumate fata de organismele internationale, precizeaza ANRGN.

Pretul mediu ponderat al productiei interne in anul 2006 urmeaza a se situa la un nivel de circa 115 - 117 dolari pe mia de metri cubi, mai mare cu circa 25 dolari pe mia de metri cubi decat media ponderata realizata in 2005, avand in vedere si aprecierea monedei nationale.

Urmarea a acestei decizii, operatorii licentiati nu vor majora pretul gazelor naturale pentru consumatorii casnici, acestea urmand a ramane, in cazul categoriei B1 (consumul anual pana la 2.400 metri cubi), la nivelul de 843,43 lei pe mia de metri cubi pentru Distrigaz Sud si de 842,99 lei pe mia de metri cubi pentru E. ON Gaz Romania (preturile nu includ TVA). Masura este similara si in cazul celorlalte categorii de consumatori captivi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri