Peste 900 de muncitori din grupul de firme Sortilemn Gherla - producator de mobila - vor fi trimisi in somaj tehnic din martie, reprezentantii companiei sustinand ca nu mai au materie prima din cauza ca Regia Nationala a Padurilor vinde materialul lemnos la preturi majorate nejustificat.

Reprezentantii Sortilemn Gherla au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, ca problemele vor afecta si alti intreprinzatori locali cu care firmele din grup au relatii de colaborare si care, la randul lor, ar putea trimite in somaj tehnic 50 de persoane , conform Mediafax.

"Din lipsa de materii prime cauzata de vanzarea de masa lemnoasa de catre Regia Nationala a Padurilor cu preturi majorate nejustificat, vom fi nevoiti sa trimitem, in luna martie, in somaj tehnic peste 900 de angajati. Acest lucru va afecta direct si alti intreprinzatori locali care ne furnizeaza diverse materiale si servicii si care, la randul lor, vor trimite in somaj tehnic alte 50 de persoane.

Activitatea de baza se va putea relua probabil doar in luna octombrie, daca se vor lua masuri de catre Guvern. Problema mai grava este ca avem comenzi de onorat si, in acest context, exista riscul sa pierdem clientii care vor merge in tari cu stabilitate in acest domeniu", au spus sursele citate.

Potrivit acestora, situatia a aparut dupa ce RNP a stabilit, printr-o decizie din noiembrie 2015, ca unele preturi de plecare pentru masa lemnoasa pe picior, in cadrul licitatiei pentru anul 2016, sa depaseasca cu pana la peste 300% preturile stabilite printr-o decizie din 2010.

In opinia reprezentantilor Sortilemn Gherla, Guvernul ar trebui sa intervina si sa anuleze ordinul care "majoreaza nejustificat" preturile la masa lemnoasa, intrucat decizia RNP "afecteaza intreaga industrie a mobilei din Romania".

Grupul de firme Sortilemn Gherla, din care fac parte SC Sortilemn SA, SC Becker Romania SRL si SC CH Industrial Prod SRL, activeaza in domeniul prelucrarii superioare a lemnului in mobilier, 99% din productie fiind destinata exportului in tari precum Norvegia, Suedia, Germania, Canada.
Firmele au, in total, un numar de 1.580 de angajati.

Sursa foto: Kuzma / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri